Astăzi este Ziua mondială a habitatului

by Dana B.

Organizația Națiunilor Unite a desemnat ca în prima zi de luni a lunii octombrie a fiecărui an să se marcheze Ziua mondială a habitatului, notează www.urbanoctober.org.

Astfel, în 2017, la 2 octombrie, la nivel mondial este marcată Ziua mondială a habitatului cu tema ”Housing Policies: Affordable Homes”. Aceeași zi marchează și debutul ”Lunii Urbane”, când pe tot parcursul lunii octombrie sunt organizate, în întreaga lume, numeroase activități având în centru dezvoltarea locuințelor și îmbunătățirea orașelor.

În 2016, tema acestei zile s-a intitulat ”Housing at the Centre”.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la recomandarea Comisiei pentru Așezări Umane a ONU, a desemnat în 1985, la San Francisco, Ziua mondială a habitatului. Această zi se sărbătorește în orașele din întreaga lume, în prima zi de luni din luna octombrie. A fost sărbătorită prima dată la 6 octombrie 1986, sub genericul „Shelter is my right”.

Scopul principal al marcării Zilei mondiale a habitatului este de a aduce în prim-plan situația în care se află orașele lumii și la dreptul fundamental al fiecărui om de a avea o locuință adecvată. În întreaga lume, atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare, pornind de la marile orașele și până la cele mai mici așezări, se resimt efectele schimbărilor climatice, ale poluării, ale diminuării resurselor naturale, ale creșterii populației și inegalității economice. În acest context, această zi are rolul de a ne reaminti că toți locuitorii planetei poartă responsabilitatea pentru cum vor arăta în viitor orașele noastre.

O locuință potrivită a fost recunoscută ca parte a dreptului la un standard de viață adecvat în cadrul instrumentelor internaționale, respectiv Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 și Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale din 1966.

Locuința este un element esențial al urbanizării și are atribute transformatoare în vederea implementării Noii Agende Urbane. Cel puțin jumătate din terenurile din orașe sunt destinate construcției de locuințe, care se află în centrul tuturor activităților umane, de aceea deciziile de dezvoltare a locuințelor modifică forma orașelor și sunt esențiale pentru realizarea unei dezvoltări urbane durabile și incluzive. O locuință adecvată reprezintă o necesitate umană și totodată o parte integrantă a dreptului la un nivel de trai cât mai bun.

În perioada 17-20 octombrie 2016 la Quito, în Ecuador, a avut loc Conferința ONU privind Locuințele și Dezvoltarea Urbană Durabilă (Habitat III) care s-a încheiat cu succes fiind adoptată o Nouă Agendă Urbană, potrivit http://habitat3.org/.

Noua Agendă Urbană pune locuințele în centrul dezvoltării urbane durabile și incluzive, încurajând inițiativele în ceea ce privește asigurarea de locuințe pentru toate grupurile de venituri, în special pentru cei cu venituri mici, cu asigurarea unui spațiu public, a unei infrastructuri și a unor servicii de bază de calitate, asigurând, totodată, integrarea spațială și socio-economică. Strategiile politice și de punere în aplicare ar trebui să includă cadre financiare, de reglementare și instituționale la nivel național și local.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments