Ies la iveală amănunte revoltătoare despre şefii din Poliţie care au gestionat cazul dispariţiei celor două fete, Luiza şi Alexandra. La un an de la izbucnirea scandalului Caracal, s-a aflat că poliţiştii care au condus cazul au primit salarii de excelenţă.
În replică, pe adresa mai multor sindicate s-au primit sesizări din partea oamenilor legii care arată modul discreționar în care s-au acordat premiile de excelență. Unul dintre beneficiari este comisarul-șef Cristian Bonci, șeful Serviciului de Investigații Criminale (SIC) al IPJ Dolj, cel care a coordonat acțiunea în cazul Luizei Melencu, adolescenta dispărută pe 14 aprilie 2019, potrivit evz.ro.
Un alt poliţist care a primit salariu de merit este Marius Țițoiu, șef, la rândul lui, în Craiova, mai spun oameni ai legii, potrivit sursei amintite. Cei doi poliţişti au primit salarii de excelență care se dau din șase în șase luni, pentru merite deosebite.
Ce înseamnă salariile de merit
Cristian Bonci şi Marius Țițoiu au avut în subordine postul de poliție Dioști, locul din care a dispărut acum un an Luiza Melencu, iar printre primele lucruri pe care le-au făcut a fost să îi trimită pe bunicii fetei la poligraf. Ulterior s-a aflat că atât Luiza Melencu cât și Alexandra Măceșanu au fost răpite de Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal” acuzat că le-a răpit și ucis pe cele două fete.
Cât priveşte salariile de merit, ofiţerii pot primi, la propunerea șefilor, câte 2.000 de lei în plus la salariu, timp de șase luni, iar agenții primesc 4.000-6.000, pentru aceeași perioadă.
Oamenii legii, despre acest caz: „Ăsta da tupeu!”
„Cei sancționați în acest caz au fost doar agenții, nicidecum șefii care au coordonat și care au dat ordinele”, a dezvăluit un lider de sindicat.
În plus, oamenii legii, revoltați de acest caz, spun că „şefii nu pot renunța la obiceiurile rele și își recompensează oamenii de casă, fără să țină cont de normele metodologice și condițiile de acordare acestor `lucrături` de excepție. Să-i aprobi salariu de excelență șefului de serviciu care a gestionat dezastruos disparițiile celor două fete, Alexandra și Luiza, ăsta da tupeu!”.
Sursa: antena3.ro