ARTIȘTI ARĂDENI, LA TIMIȘOARA

by Dana B.

20 de artiști. Și o sursă de inspirație. 20 de proiecte. Și 7 forme de exprimare. Pe scurt – un concept deopotrivă inedit și provocator: “Natura” – un eveniment de artă contemporană găzduit de galeria Pygmalion, din Casa Artelor, din Timișoara.

“Proiectul “NATURA” reuneşte artişti care prin practica lor curentă investighează natura şi relaţia acesteia cu spaţiul urban. Poziţionarea artiştilor vis-à-vis de acest subiect cuprinde cercetarea speciilor de plante invazive, relaţia omului cu flora şi fauna şi adaptabilitatea acestora în lumea oraşului. Sunt documentate şi interpretate diverse situaţii în care omul este dominat de către natură sau viceversa, precum conexiunea  dintre “jungla din balcon” şi spaţiul public, medii populate de plante şi animale care intră în mentalul colectiv transformându-se în simboluri. Deasemenea putem regăsi şi mineralul alchimizat prin investirea cu puteri magice, sau transformat prin mijloace mecanice în creaturi ce îşi transcend imobilitatea specifică regnului. Varietatea abordărilor teoretice şi conceptuale faţă de subiectul expoziţiei, se reflectă şi la nivelul mijloacelor de expresie artistică – film, fotogrfie, desen, obiect, instalaţie, performance şi muzică.”– spun creatorii evenimentului.

Artiştii invitaţi în acest proiect sunt: Admin, Vlad Cadar, Mimi Ciora, Claudiu Cobilanschi, Ştefan Radu Creţu, flo’, h.arta, Simona Homorodean, Levente Kozma, Cristina Luchici, Newclearfairy, Svetlana Petrovici, Mircea Popescu, P.N.E.A., Lea Rasovszky, Mimi Sălăjan, Sergiu Sas, Anamaria Tatu, Ştefan Tiron.

Vernisajul are loc joi, 23 iunie 2016, de la ora 18.00. Expoziția stă deschisă până în 19 iulie.

NATURA – este un eveniment de artă contemporană, organizat de Asociaţia Foc şi Pară, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.

 

 

Facebook Comments