Se depun cererile pentru ajutorul de încălzire
În atenţia familiior sau persoanelor singure care vor depune cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţelor, facem cunoscut următoarele: Începând cu data de 21.11.2018, cererile, declaraţiile pe propria răspundere și actele necesare privind acordarea ajutorului...
Maraton teatral arădean, la Timișoara
Atunci când sunt spectacole care îți fac cu ochiul din… vecini, nu poți decât să te bucuri atunci când ai ocazia să le vezi… acasă. Finalul de săptămână care tocmai se apropie înseamnă pentru iubitorii de teatru din Timișoara întâlnirea cu trei dintre spectacolele montate la...
Dorin Stanca: ”PNL susţine investiţiile publice ca soluţie viabilă pentru o creştere economică sănătoasă”
„Revitalizarea sectorului construcțiilor, care ar putea să fie principalul motor al creșterii economice, trebuie să se constituie într-o prioritate pentru Guvern prin adoptarea unor măsuri strategice şi implementarea unor politici adecvate. Totul trebuie pornit de la premiza...
Situația gravă în care se află CET Arad a fost discutată în Parlamentul României
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților a discutat, marți, situația gravă în care se află două CET-uri din țară, unul dintre ele fiind cel din Arad. Pe lângă deputații PSD Arad Florin Tripa și Adrian Todor, la ședință au fost prezenți...
Mai poate CET Hidrocarburi să asigure căldură Aradului?
CET Arad, unitate aflată în insolvență, are probleme din cauza sistării alimentării cu gaz, iar CET Hidrocarburi este parțial valorificată la fier vechi. USR Arad cere Primăriei să răspundă cum va asigura termoficarea orașului în iarna care urmează? Principalul furnizor de energie...
DN7 este blocat la Păuliș, în urma unui accident rutier
Un grav accident rutier a avut loc miercuri dimineață, pe DN7, în localitatea Păuliș, fiind implicate un autoturism și un autotren. În urma accidentului, o persoană a rămas blocată în autotren, la fața locului intervenind Detașamentul de Pompieri Arad și două ambulanțe de la SMURD...
Aradul, printre cele 15 orașe digitale selectate de Comisia Europeană
În cadrul conferinței de presă care a avut loc ieri, 20.11.2018, Primăria Municipiului Arad a prezentat stadiul de derulare a programului pilot Provocarea orașelor digitale, în cadrul căruia orașul Arad a fost selectat, alături de alte 14 orașe din Uniunea Europeană. Comisia...
Miercuri, 21 noiembrie 2018
1783: La Paris, Jean-François Pilâtre de Rozier și François Laurent d'Arlandes au realizat primul zbor din lume într-un balon cu aer cald; zborul a durat 25 de minute, pe o distanta de 9 km iar altitudinea maximă atinsă a fost de 900 de metri (foto). 1272: După moartea lui Henric III al...
Luna darurilor de poveste pentru cei mai mici spectatori
Povești de pus sub brad. În luna cadourilor oferite cu drag, Trupa Marionete a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” Arad le oferă celor mici daruri de... poveste. Patru istorii spuse cu măiestrie de actorii păpușari, prind viață, în fața celor mici, în toate cele patru duminici ale lui...
Programul evenimentelor culturale ce vor avea loc în Arad, până la finalul anului
Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au prezentat astăzi, 20.11.2018, în cadrul unei conferințe de presă, programul manifestărilor culturale al perioadei următoare. Având în vedere rolul esențial pe care Aradul l-a jucat în realizarea dezideratului național...
Iohannis a refuzat propunerile pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a aprobat remanierea guvernamentală, el prezentând lista miniştrilor pentru care a semnat decretul de numire în funcţie, din care lipsesc propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul...
USR Arad are o filială nouă, în orașul Sântana
Uniunea Salvați România a înființat o nouă filială locală, în orașul Sântana. Cu aceasta, USR acoperă cu rețeaua sa toată zona urbană, iar în total, 70% din populația județului. Ședința de constituire a avut loc în prezența vicepreședintelui USR Arad, Ion Stan, precum și a...
Marți, 20 noiembrie 2018
1945: Procesele de la Nürnberg: Încep la Palatul de Justiție de la Nuremberg procesele împotriva a 24 de foști lideri germani, pentru crime de război (foto). 284: Dioclețian este ales împărat roman. 1224: Prima mențiune a bisericii "Sf. Mihail" din Cisnădioara, germ. "Michelsberg",...
Polițiștii arădeni au dat sute de amenzi în weekend
În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 653 de sancţiuni contravenţionale, în valoare...
Un tânăr a furat o mașină de la stână. Aventura s-a terminat într-un șanț
Polițiștii Secției nr. 7 Lipova cercetează un tânăr pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Polițiștii cercetează un tânăr de 20 de ani, din Dorgoș, care, la sfârșitul săptămânii trecute, a condus un autoturism, pe D.C. 85, pe raza localității Pătârș, iar la un moment...