Mihai Fifor: „Bine ați venit acasă, bravi militari ai Batalionului Mixt”
„Mândrie, în primul rând mândrie, resimt ca orice arădean și ca fost ministru al Apărării, când pronunț numele Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu”, a cărui misiune în Afganistan tocmai s-a încheiat. Băieții nostri s-au întors acasă, după ce au participat,...
Joi, 15 aprilie 2021
1912: Vasul britanic de pasageri Titanic (foto) se scufundă în Atlanticul de Nord la ora 2:20 a.m., la două ore și 40 de minute după coliziunea cu un iceberg. Din cei 2.227 de pasageri plus echipaj aflați la bord numai 770 vor supraviețui. 1632: Bătălia de la Rain: Suedezii sub Gustavus...
Malta va acoperi o parte din cheltuielile de cazare făcute de turişti în această vară
Malta va plăti până la 100 de euro turiştilor care decid să-şi petreacă vacanţa de vară în această ţară, o măsură prin care autorităţile malteze doresc să sprijine sectorul turistic în plină pandemie de coronavirus şi pentru care a alocat 3,5 milioane de euro, transmite...
Muntenegrul este la un pas să intre în incapacitate de plată
Ambițiile mari se întorc însă ca un bumerang împotriva Muntenegrului. Mica țara balcanică este foarte aproape de a intra în incapacitate de plată. Totul din cauza unei autostrăzi finanțate de chinezi, scrie stiripesurse.ro. Autostrada care ar urma să facă legătura între portul Bar...
Aproape 2000 de arădeni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore
De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 53.504 persoane ( doză 1) A fost administrată doză de rapel pentru un număr de 22.796persoane. În ultimele 24 ore au fost vaccinate 1914 persoane. Dintre acestea 893 cu prima doză (Pfizer), 17 cu prima...
Ați văzut-o? Sunați de urgență la 112!
În ziua de 13 aprilie 2021, DAVID RODICA-SIMINA, de 9 de ani, a plecat de la domiciliul său de pe strada Hațeg, din municipiu, și până în prezent nu s-a întors. Semnalmente: înălţime 110 cm, păr șaten, ochi căpui, față rotundă. Nu se cunoaște îmbrăcămintea acesteia. Persoanele...
Tatăl Oanei Lis a murit în Spania! Familia încearcă să îl aducă acasă
Oana Lis este în doliu! Tatăl vedetei a încetat din viață astăzi, acesta locuind în Spania. Familia face tot posibilul pentru a-i aduce trupul în țară și pentru a-l înmormânta cum se cuvine, scrie spynews.ro. Soția lui Viorel Lis este profund îndurerată de pierderea părintelui și...
Coronavirus: Un milion şi jumătate de brazilieni nu s-au mai prezentat la rapel
Ministerul Sănătăţii din Brazilia a atras atenţia marţi că 1,5 milioane de persoane care au primit prima doză de vaccin anticoronavirus nu s-au mai prezentat pentru a-şi face şi rapelul, transmite agerpres.ro. Ministerul a cerut populaţiei să respecte calendarul de imunizare, explicând...
Prima tranșă de vaccin Johnson & Johnson a ajuns în România, prin vama Nădlac
60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson au ajuns miercuri dimineață în România și vor fi deocamdată stocate în depozit. Se întâmplă la o zi după ce gigantul farmaceutic a anunțat suspendarea distribuirii acestui ser în Uniunea Europeană. „Vaccinul Johnson&Johnson a ajuns...
Brian Johnson, solistul AC/DC, va publica o carte de memorii
Legendarul solist al formaţiei rock AC/DC, Brian Johnson, a anunţat că va publica o carte de memorii, intitulată "The Lives of Brian", care va fi lansată în acest an, conform EFE şi contactmusic.com. Cartea, care va relata atât copilăria şi începutul carierei lui Brian Johnson, cât şi...
Continuă lucrările pentru remedierea avariei la conducta care alimentează cu apă potabilă Podgoria Aradului
Alimentarea cu apă rămâne oprită în zona localităților Ghioroc, Păuliș, Miniș și Barațca. Datorită complexității lucrării, timpul de rezolvare a avariei la conducta DN 600 mm este mai lung decât s-a estimat initial. Echipele de intervenție ale Companiei de Apă Arad lucrează...
Miercuri, 14 aprilie 2021
1758: Rinocerul Clara (foto), care timp de 17 ani a făcut turul Europei, moare la Londra. Acesta este primul rinocer care a făcut demonstrații în captivitate. 971: Împăratul bizantin Ioan I Tzimiskes cucerește Preslavul. 1205: Bătălia de la Adrianople între bulgari și cavaleri ai Crucii...
Consiliul de Administrație al Spitalului Județean propune revocarea directorului medical dr. Mircea Onel
Reunit astăzi la Consiliul Județean, Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis astăzi, în unanimitate, să propună managerului interimar al Spitalului, Florina Ionescu, revocarea din funcția de director medical a dr. Mircea Onel. Propunerea vine ca...
Marți, 13 aprilie 2021
1204: Capturarea Constantinopolului de către cea de-a Patra Cruciadă (foto) 1204: A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol. 1742: A avut loc, la Dublin, premiera oratoriului „Messia" a compozitorului german Georg Friedrich Händel. 1849: Ungaria a devenit republică. 1862,...
Vremea se răcește din nou, vor fi temperaturi de până la zero grade
După câteva zile de vreme caldă, temperaturile scad și vor fi înregistrate maxime cuprinse între 0 și 8 grade, dar din 16 aprilie se încălzește din nou, potrivit meteorologilor, care anunță și oscilații de temperatură de la o zi la alta, scrie hotnews.ro. Administrația Națională...