AUTOSTRADA ARAD - NADLAC SI NOUL PUNCT DE FRONTIERA VOR FI GATA IN ACEASTA LUNA
Lucrările la lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad (Pecica-Arad) vor fi încheiate în luna iunie, întregul tronson fiind deja asfaltat, iar tot în această lună se va finaliza şi noul punct de control de la graniţa cu Ungaria, declară reprezentanţii constructorului. Directorul proiectului...
SEPP BLATTER A DEMISIONAT DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL FIFA
Elvețianul Sepp Blatter a demisionat marți din funcția de președinte al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), informează Reuters. Blatter, 79 de ani, a demisionat la patru zile după ce a fost ales pentru al cincilea mandat. Blatter și-a anunțat decizia într-o conferință de presă...
SENATUL SPUNE UN „NU“ HOTARAT DNA. CEREREA DE RETINERE A LUI DAN SOVA A FOST RESPINSA
Cererea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului social-democrat Dan Șova a fost respinsă, marți, de Senat, după reluarea votului în urma deciziei CCR care a declarat neconstituțională hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului privind votul exprimat...
TECAU SI ROJER SUNT IN SEMIFINALELE DE DUBLU LA ROLAND GARROS
Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în semifinalele probei masculine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, marți, după victoria cu 6-3, 6-3 în fața favoriților numărul doi, Vasek Pospisil...
OVIDIU HATEGAN DEBUTEAZA MIERCURI LA CAMPIONATUL MONDIAL SUB 20 DE ANI
Miercuri, 3 iunie, arădeanul Ovidiu Hațegan va arbitra primul său meci laCampionatul Mondial sub 20 de ani, organizat în Noua Zeelandă. Hațegan a fost delegat la partida dintre Mexic și Uruguay, care se va disputa de la ora 09:00 (ora României), pe arena Otago, din Dunedin. Arădeanul va...
7 SFATURI PENTRU UN TEN IMPECABIL IN ACEASTA VARA
Pentru că vara a venit deja, e cazul să ne îndreptăm puţin atenţia asupra tenului nostru. Putem spune că sezonul estival este o perioadă critică pentru piele, însă dacă ţii cont de sfaturile noastre, nu numai că vei evita cu succes problemele pielii, dar la finalul sezonului vei avea...
CEAIURI SEDATIVE SI RELAXANTE
Stresul zilnic te poate afecta foarte tare și organismul tău are nevoie de o pauză de la stimulii care te îmbătrânesc prematur și te îmbolnăvesc. Vezi ce ceaiuri sedative și relaxante poți consuma ca să treci mai ușor peste zilele grele. Ceaiuri calmante pentru zile pline de stres Ceai...
AFACERILE MARIOAREI AU INTRAT PE MAINILE OANA ZAVORANU! "BRUNETA A AVUT O SUPRIZA NEPLACUTA: "SITUATIA NU E ROZ"
Oana Zăvoranu a devenit unica moştenitoare, cu acte în regulă, a averii lăsate de Marioara şi agonisită, ani la rândul, de cei doi taţia ai brunetei, Ioan Bănicioiu şi Nicolae Zăvoranu. Odată cu banii, vin şi responsabilităţile. Oana Zăvoranu a intrat în domeniul afacerilor şi...
ANDREEA BANICA ESTE INSARCINATA? IMAGINEA CARE RIDICA SEMNE DE INTREBARE
Andreea Bănică este o artistă care are o carieră de succes, fără să neglijeze familia. Blondina a postat o imagine pe o reţea de socializare în care dă de bănuit că ar fi, din nou, însărcinată. Andreea Bănică se ocupă mult de fiica ei, Sofia, şi îi face toate poftele. Artistei...
UN HUNEDOREAN A INCERCAT SA INTRE LA MECIUL CU UTA, DESI AVEA INTERDICTIE DE UN AN PE STADIOANE
Pe timpul meciului de fotbal ce a avut loc vineri, 29 mai a.c., pe stadionul “Motorul” din municipiul Arad, între UTA BD și FC Hunedoara, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au depistat o persoană care a pătruns în arena sportivă deși avea interdicție în...
ADEVARATA POLITICA DE DREAPTA: STRANDUL SI PATINOARUL SUNT IN PARAGINA, PDL CERE MAJORAREA TARIFELOR
Reprezentanţii PDL Arad, ascunși de câteva luni sub umbrela noului PDL, ne fac încă o dată dovada lipsei oricăror principii de dreapta cu privire la administrarea municipiului Arad. Ca nişte adevăraţi reprezentanţi ai dreptei, fraţii şi surorile mai mici ale cuplului Boc - Băsescu,...
REPETENTII PESTE 18 ANI, EXCLUSI DE LA ALOCATIA DE STAT
Elevii care devin majori și urmează încă cursurile de zi ale unei instituții de învățământ liceal au dreptul să primească alocație de stat până la finalizarea clasei a XII-a, potrivit legii. Elevii care devin majori și urmează încă cursurile de zi ale unei instituții de...
POLITIA RUTIERA A RETINUT 27 PERMISE DE CONDUCERE IN ULTIMELE 72 DE ORE
În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 772 sancţiuni contravenţionale, în valoare...
MAI MULTE PERSOANE SUNT CERCETATE PENTRU INFRACTIUNI IN TRAFIC
În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii arădeni au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Poliţiştii au depistat în trafic, un tânăr, de 17 ani, care a condus un moped, pe strada Pădurii, din municipiu, un tânăr,...
PRINSI DUPA CE AU FURAT BUNURI DINTR-UN AUTOTURISM
Poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroc au fost sesizaţi ieri despre faptul că, persoane necunoscute au sustras bani şi un permis de conducere dintr-un autoturism ce se afla parcat pe malul lacului Ghioroc. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit, în doar câteva ore...