PROFESORII PRIMESC IN PERIOADA IMEDIATA 150 DE EURO DIN BANI UE

/
Voicu Sida
Profesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro, în cadrul programului "Dezvoltarea carierei didactice" finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, fără să fie nevoiţi însă să deconteze suma respectivă, ci doar să...

CEA MAI CALDA LUNA SEPTEMBRIE DIN 1880 SI PANA IN PREZENT

/
Voicu Sida
Septembrie 2014 a înregistrat la suprafaţa scoarţei terestre şi a oceanelor o temperatură medie de 15,72 de grade Celsius şi reprezintă cea mai caldă lună septembrie de pe Pământ din 1880 şi până în prezent, au anunţat, luni, oamenii de ştiinţă. Ca şi august 2014, anul acesta a...

DOI SOFERI BAUTI S-AU ALES CU DOSARE PENALE

/
Voicu Sida
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au depistat în trafic două persoane care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au depistat în trafic, un bărbat, de 47 de ani, în timp ce a condus un autoturism, pe raza localităţii Ineu, iar în urma testării cu aparatul...

23 DE MIGRANTI DIN SIRIA, IRAK SI IRAN, PRINSI INTR-UN MICROBUZ, IN NADLAC

/
Voicu Sida
Un număr de 23 de migranţi din Siria, Irak şi Iran au fost prinşi într-un microbuz de marfă, în apropiere de frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad, ei fiind însoţiţi de doi polonezi şi un turc, care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi. Potrivit unui comunicat de presă transmis,...

VREMEA PANA PE 2 NOIEMBRIE. CAT DE CALD VA FI SI CAT VA PLOUA

/
Voicu Sida
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 20 octombrie - 2 noiembrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte....

CONTROALE LA SANGE LA MECIURILE DE LA PINCOTA

/
Voicu Sida
După ce la un meci disputat acum câteva etape pe stadionul Șomii Pîncota, oamenii de ordine ai firmei de protecție și pază ” Piroș Security” au descoperit asupra a două persoane un cuțit și un spray paralizant, controalele au devenit și mai meticuloase. Cele două persoane au fost...

TINUTI IN FRAU DE FETE

/
Voicu Sida
Brigada de arbitri care a condus meciul de duminică dintre Citizens și Secusigiu a fost alcătuită din trei reprezentante ale sexului frumos: Alina Mihoc, Flavia Dumitru și Sorina Betea. Puține emoții pentru organizatori avându-se în vedere că ele trebuiau să țină în frâu 22 de...

IMOTRUST ARAD VINDE ACTIVE DE PESTE UN MILION DE EURO

/
Voicu Sida
Dezvoltatorul imobiliar Imotrust Arad (simbol bursier ARCV), controlat de omul de afaceri Alexandru Bercea, vrea să vândă active de peste un milion de euro, inclusiv părţile sociale pe care le deţine la firma Arcvia Industrial care vor fi înstrăinate pentru suma minimă de 820.000 de euro....

CURSURI DE LIMBA ITALIANA SI SPANIOLA PRIN PROIECTUL ONYX

/
Voicu Sida
Asociația EDUCATIO derulează proiectul „ONYX”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat. Astfel, în fiecare zi de marţi au loc cursuri în limba italiană, iar în fiecare miercuri au loc cursuri de limba spaniolă care sunt...

MAE SI AMBASADA ROMANIEI LA ROMA CRITICA ACTIUNEA XENOFOBA A UNUI POLITICIAN ITALIAN

/
Voicu Sida
Anthony Aliano, consilier local la Montesilvano, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care povesteşte cum l-a bătut pe un bărbat despre care crede că este român. Ministerul de Externe şi Ambasada României la Roma au criticat acţiunea xenofobă a unui politician italian care se...

11.016 FIRME SI-AU SUSPENDAT ACTIVITATEA IN PRIMELE OPT LUNI ALE ANULUI

/
Voicu Sida
Numărul total al firmelor care și-au suspendat activitatea a scăzut în primele opt luni ale acestui an cu 29,62% față de perioada similară din 2013, de la 15.652 firme la 11.016 firme, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului. Cel mai mare număr de firme...

MAI O ZI DE CANTONAMENT PENTRU GABI BIRO

/
Voicu Sida
”N-am fost niciodată internat în spital și nici în cantonamente nu prea îmi plăcea”, spune fostul fundaș dreapta al Bătrînei Doamne, negociind cu el titlul acestu articol. ”Dar acum nu am ce face...Într-o zi stând pe scaun acasă am simțit dintr-odată că mi se răceșete brațul...

MENIU UNGURESC DUPA MECIUL DIN PODGORIE

/
Voicu Sida
Pavel Piroș, președintele Șoimilor Pîncota a avut o surpriză plăcută la meciul de sâmbătă cu CS Caransebeș. Trei vechi prieteni din Ungaria au sosit din proprie inițiativă la Pîncota împreună cu întreg arsenalul necesar preparării unui bogracs pe cinste. Trepiedele de care erau...

INCALZIRE LA SECUNDA, LA SOIMII PINCOTA

/
Voicu Sida
Pentru fotbaliștii din generația mea , un aspect de la încălzirea Șoimilor de dinaintea meciului cu Caransebeș a părut ciudat, deosebit..neîntâlnit pe vremea noastră. Mai precis , prezența unui ceas pe mâna unui jucător titular care se încălzește. Stăteam și mă uitam la mâna...

PERCHEZITII LA ARAD, LA SOCIETATI SI PERSOANE BANUITE DE EVAZIUNE FISCALA SI SPALARE DE BANI

/
Voicu Sida
La această oră, peste 180 de polițiști desfășoară 38 de percheziții domiciliare în 8 județe și în Capitală. Acțiunea Poliției Române vizează eventuala activitate infracțională a 68 de persoane fizice și societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani....