Vine vara în plină toamnă: Meteorologii au anunțat temperaturi record
A venit toamna, conform calendarului, dar putem spune că suntem în plină vară, dacă ne luăm după temperaturi. După o sâmbătă călduroasă, duminică se face şi mai cald. Se ating frecvent temperaturi de 24-25 de grade, iar prin sud o să avem chiar şi 27 de grade Celsius, potrivit...
Condamnare cu suspendare pentru medicul care a scos la pensie, pe bandă rulantă, angajați ai Penitenciarului Arad
Magistraţii Tribunalului Timiş l-au condamnat pe fostul şef al Secţiei medicină internă a Spitalului Militar Timişoara, Eugen Poşiar, acuzat de luare de mită de procurorii DNA Timişoara, la trei ani cu suspendare, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă neremunerată, în folosul...
Cupa de toamnă AJF Arad la pescuit sportiv, o reuşită deplină
Găzduită de balta de la Bocsig, competiţia organizată de AJF Arad a avut la start în ediţia autumnală din acest an zece pescari. Participanţii s-au întâlnit încă de la mijirea zorilor pe malul apei şi, după cafeaua de dimineaţă, au trecut la tregerea la sorţi a standurilor,...
Accident pe DN7, la Lipova. Două persoane au fost rănite
La data de 12 octombrie a.c., în jurul orelor 08:45, a avut loc un accident rutier, pe D.N.7, în afara localității Lipova. Un arădean de 33 de ani a condus o autoutilitară și ieșind de pe un drum agricol, la km. 508+362m., nu a respectat semnificația indicatorului rutier "Cedează...
Bătaie ca-n filme la Boul Roșu! Un bărbat a ajuns la spital
În jurul orei 20.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a fost sesizat, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, că în zona Boul Roșu este în desfășurare un scandal între mai multe persoane. Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu a plecat de urgență la...
Zeci de șoferi arădeni amendați pentru nepurtarea centurii și folosirea telefonului la volan
Polițiștii rutieri au desfășurat ieri (10 octombrie a.c.), pe raza municipiului și a județului Arad, o acțiune care a avut drept scop verificarea purtării centurilor de siguranță de către participanții la trafic, aflați în autovehicule, precum și utilizarea telefonului mobil de...
Guvernul Dăncilă a picat: moțiunea de cenzură a fost adoptată
Moțiunea de cenzură inițiată de opoziție a fost adoptată în Parlament. Din acest moment, Guvernul a picat și se vor iniția consultări pentru constituirea unui alt Cabinet. Conform televiziunilor de știri, moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi pentru. Moțiunea a fost...
Tripa cere CJA să organizeze licitația traseelor de transport în favoarea cetățenilor, nu a firmelor de casă
Compania de Transport Public Arad intenționează să renunțe, începând cu luna decembrie, la deservirea a nu mai puțin de 83 de trasee din județ. În urma acestei decizii, mii de cetățeni din județul Arad riscă să nu mai beneficieze de acces la mijloacele de transport în comun. ...
„Zilele Filmului maghiar“, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad
Cea de-a XIX-a ediție „Filmtettfeszt” în România aduce pe marele ecran, unele dintre cele mai importante producții cinematografice, din ultimii ani, realizate în Ungaria. Astfel, în 11 și 12 octombrie, de la ora 18:30, la Sala „Astra” a Bibliotecii Judeţene „Alexandru D....
Fermierii vor primi în avans, începând din 16 octombrie, 70% din subvenţiile pe suprafaţă
Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de miercuri, 16 octombrie, 70% subvenţiile pe suprafaţă şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru...
CJA anunță începerea lucrărilor pe drumul Pâncota-Buteni
Lucrările la drumul Pâncota-Buteni (parte din proiectul Arad-Șiria-Pâncota-Buteni) au demarat în forță, odată cu semnarea ordinului de începere a lucrărilor, în 23 septembrie. „Din păcate, ne-au trebuit 1023 de zile, cauzate de superbirocratizarea statului, de legile greoaie, care...
Zeci de mii de pachete cu țigări au fost găsite în locuința unui arestat la domiciliu
Ieri, 7 octombrie 2019, polițiștii Biroului de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat, în urma unui control specific la un arestat la domiciliu, țigări susceptibile a proveni din contrabandă. Țigaretele au fost indisponibilizate în vederea...
Întâlnire transfrontalieră a procurorilor din România şi Ungaria
La Arad, în zilele de 3-4 octombrie, a avut loc întâlnirea transfrontalieră româno-ungară a Parchetelor Judeţene din judeţele limitrofe graniţei RO-HU. La această manifestare a participat şi Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Manifestarea din acest an a avut ca...
CET Arad anunță că va da drumul la căldură, începând de mâine
Începând de marţi – 08.10.2019 – CET Hidrocarburi va demara etapizat, probele la cald ale sistemului centralizat de încălzire. În funcţie de temperaturile exterioare există posibilitatea ca CET Hidrocarburi să furnizeze încălzire doar pe timpul nopţii. În cazul în care se...
Teatrul Clasic, prezent în cadrul Festivalului Național de Comedie de la Galați
„Familia Tót”, de Örkény István, în regia Sânzianei Stoican și scenografia lui Valentin Vârlan. Acesta este spectacolul pe care actorii Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Andrei Elek, Cecilia Lucanu Donat și Carmen Vlaga Bogdan îl vor juca în cadrul celei de a XXXI-a ediții a...