STRESUL CREȘTE RISCUL APARIȚIEI DIABETULUI ZAHARAT
Atunci când eşti stresat, nivelul de zahăr din sânge creşte. Ca urmare a acestei acţiuni, tot mai multe persoane se confruntă, în zilele noastre, cu diabetul zaharat. Hormonii de stres, cum ar fi adrenalina şi cortizolul se vor activa, ca urmare a faptului că una dintre funcţiile lor...
PROVOLEI ARAD A INCEPUT PREGATIRILE PENTRU A2
Începând cu toamna acestui an, voleiul feminin arădean va fi reprezentat la nivelul Diviziei A2 prin echipa Pro VoleiArad, condusă de profesorul Traian Costea. Acum trei luni orașul Lipova a fost gazda ”Cupei Sportsin” la volei feminin, un bun prilej pentru Traian Costea de a aduce două...
O NOUĂ GALAXIE, DESCOPERITĂ DE ASTRONOMI
Noua galaxie a fost descoperită din greşeală, însă cercetătorii sunt bucuroşi că au aflat noi lucruri despre modul de formare al galaxiilor. Cercetătorii au descoperit, la peste 250 de mii de ani lumină de galaxia noastră, o nouă galaxie gigantică formată din alte galaxii. Noul...
VLAD VOICULESCU: ”NU AM ÎNVĂȚAT NIMIC DUPĂ COLECTIV”
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat joi că Spitalul de Arși din Capitală se află într-o situație gravă și că este inacceptabil ca după incendiul din Colectiv să nu se fi învățat nimic. "Spitalul de Arși se află într-o situație gravă și nu de ieri, de azi. (...)...
INSTAGRAM INTRODUCE O FUNCȚIE PENTRU MODERAREA COMENTARIILOR
Instagram introduce o funcţie pentru „moderarea comentariilor” lăsate de utilizatori, dacă acestea conţin cuvinte cheie sau fraze considerate ofensive de proprietarul paginii respective Funcţionalitatea disponibilă doar pentru paginile de Instagram create de companii are rolul de a ajuta...
14 IULIE- ZIUA TRANSMISIONIȘTILOR MILITARI
La 14 iulie 1873, principele Carol a semnat Înaltul Decret nr. 1303, prin care s-a aprobat înființarea unei secții de telegrafie în cadrul Batalionului de geniu al armatei române, marcând astfel apariția transmisiunilor militare. Secția de telegrafie era formată din: un șef de secție,...
FRANCEZII ÎȘI SĂRBĂTORESC ZIUA NAȚIONALĂ
Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este...
MINISTERUL DEZVOLTĂRII PROPUNE CA 20% DINTRE APARTAMENTELE NOI SĂ COSTE SUB 50.000 DE EURO
Ministerul Dezvoltarii propune, intr-un draft de strategiere, ca 20% dintre apartamentele noi sa coste sub 50.000 de euro iar constructorii care nu sunt de acord, nu primesc autorizatie, informeaza Digi24. Potrivit sursei citate, se are in vedere si infiintarea unui parteneriat public privat pentru...
70 DE MILIOANE DE LEI- PREJUDICIU ÎN DOSARUL HEXI PHARMA
Prejudiciul în dosarul Hexi Pharma a ajuns în prezent la 70 de milioane de lei, după ce 280 de spitale s-au constituit părți civile, a precizat, joi, la sediul CSM, procurorul general Augustin Lazăr. Sursa: agerpres.ro
NU ESTE O GLUMĂ! CE TREBUIE SĂ MĂNÂNCI PENTRU A FI FERICIT
Cercetătorii de la Universitatea Warwick din Marea Britanie şi Universitatea Queensland din Australia au descoperit că un consum mai mare de fructe şi legume poate creşte semnificativ nivelul de fericire. Rezultatele, care vor fi publicate curând în American Journal of Public Health, arată...
ACTIVITĂȚI SOCIAL-FILANTROPICE LA CASA DE TIP FAMILIAL DIN BOCSIG
Arhiepiscopia Aradului a dăruit miercuri, 13 iulie 2016, articole noi vestimentare, încălțăminte și cărți religioase tuturor copiilor Compartimentului Casei de Tip Familial din Bocsig. Acţiunea social-filantropică a avut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei,...
ÎȚI PLAC JELEURILE? VEZI CE PERICOLE SUNT ASCUNSE ÎN ELE
La 91% dintre produsele analizate s-au identificat arome artificiale în compoziţia acestora. Asociaţia Pro Consumatori (APC) a achiziţionat, în ultima decadă a lunii iunie anul curent, 44 de sortimente de jeleuri din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), în vederea...
MAI: INFRACȚIONALITATEA- CEA MAI MICĂ VALOARE DIN ULTIMII ȘAPTE ANI
Infracționalitatea și-a menținut trendul descrescător în primele 6 luni din 2016, în această perioadă fiind înregistrată cea mai mică valoare din ultimii 7 ani, se arată într-un comunicat al MAI, care subliniază că rezultatele au fost obținute în condițiile în care se confruntă...
EUROPA LEAGUE: IAŞI - HAJDUK, ÎN TURUL DOI PRELIMINAR
CSMS Iași se pregătește pentru debutul în Europa! Joi, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport, moldovenii o întâlnesc pe Hajduk Split, iar suporterii promit să vină în număr mare în Copou, la jocul din turul 2 preliminar al UEFA Europa League. Ieșenii speră să și monteze toate...
EXPERTIZA TEHNICĂ A MAȘINII LUI DAN CONDREA A FOST FINALIZATĂ
Expertiza tehnică a mașinii implicate în accidentul în urma căruia a murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost finalizată și este analizată în prezent de procurorii de la Parchetul General. De asemenea, în acest caz a fost finalizată și expertiza criminalistică. Patronul Hexi...