Activități de prevenire a criminalității informatice, în ultima săptămână de școală
Polițiștii de prevenire, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică au participat la o întâlnire cu elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș”. Temele dezbătute la întâlnirea cu cei 82 de elevi prezenți au avut ca subiect cybercrime-ul, precum și pericolele la care se expun...
Holograme 3D în locul animalelor, o altfel de luptă împotriva cruzimii faţă de acestea
Pentru o perioadă îndelungată, oamenii nu îşi puteau imagina mersul la circ fără elefanţi, cai, maimuţe sau lei. Circul Roncalli din Germania încearcă însă să schimbe această concepţie, înlocuindu-le cu holograme. Spectacolele Circului Roncalli au rămas la fel de impresionante şi...
Când se va oficia prima liturghie în catedrala Notre-Dame, după incendiul din 15 aprilie
Catedrala Notre-Dame din Paris va găzdui sâmbătă prima liturghie de după incendiul care a devastat-o pe 15 aprilie, transmite France24.com. Data coincide cu aniversarea sfințirii altarului catedralei, celebrată în fiecare an pe 16 iunie. Mesa va fi oficiată de către arhiepiscopul...
Beneficiile chefirului pentru sănătate
Desi companiile probiotice au vorbit ani la rand despre beneficiile aduse sanatatii de produsele lor, multe dintre ele au trebuit sa-si schimbe politicile publicitare de pe cuprinsul UE, dupa ce Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor (EFSA) a decis ca inca nu sunt prezente toate...
Oana Zăvoranu, în conflict cu un veterinar care omoară animale
Oana Zăvoranu a postat un mesaj dur pe contul de socializare, după ce a aflat că un veterinar omoară animale. Vedeta este dispusă să acționeze imediat, cu ajutorul unei petiții pentru care le cere ajutorul admiratorilor. „Cu gândurile tare împrăștiate, așa cum fac gemenii când îi...
Cum își tratează Adelina Pestrițu domnișoarele de onoare
Mai este foarte puțin până la nunta Adelinei Pestrițu, așa că pregătirile sunt în toi. Vedeta a început săptămâna în forță, așa că a mers în căutarea rochiilor pentru cele șase domnișoare de onoare care îi vor fi alături în cea mai importantă zi. „Mi-am început...
Ce se va întâmpla cu Lora, după întoarcerea Adelei Popescu din concediu
În momentul în care a primit propunerea de a o înlocui pe Adela Popescu la emisiunea matinală „Vorbește lumea”, Lora nu se aștepta să se acomodeze așa de ușor cu micul ecran și să se descurce fără probleme la o emisiune în direct. Și producătorii au rămas surprinși de...
O alternativă sănătoasă la cafeaua obișnuită
Cafeaua pe baza de plante este o alternativa sanatoasa la cafeaua obisnuita. Nu contine cofeina dar este bogata in fibre solubile si potasiu. Aceasta alternativa la cafea poate fi benefica pentru toate persoanele cu afectiunile enumerate mai sus dar si pentru copii, adolescenti si mai ales pentru...
Expoziţii inedite găzduite de Consiliul Judeţean Arad
Consiliul Judeţean Arad găzduieşte în această perioadă două expoziţii care reunesc poşete handmade şi picturi ale unor cunoscute şi apreciate artiste arădence. „Venim în sprijinul creatorilor arădeni, de care suntem mândri şi dorim să îi sprijinim în promovarea produselor”, a...
BAC 2019. Elevii susţin, miercuri și joi, proba competenţelor lingvistice
Absolvenţii de liceu vor susţine, miercuri şi joi, proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) de la bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Probele sunt monitorizate audio-video şi nu este...
Copiii ar trebui să viseze, nu să muncească! 152 de milioane de copii, victime ale exploatării
Organizația Internațională a Muncii a lansat Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor în 2002 pentru a se concentra atenția asupra dimensiunii globale a muncii copiilor și asupra acțiunilor și eforturilor necesare pentru a le elimina. În fiecare an, la 12 iunie, acest...
Un arădean urmărit internaţional, prins în vama Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat, căutat de autorităţile italiene, în vederea executării unei pedepse privative de libertate. În data de...
Conferința „Citind prezentul, putem anticipa viitorul?“, la Biblioteca Județeană
Seria de evenimente pe care Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad le organizează continuă. Astfel, joi 13 iunie, la Sala Astra, începând cu ora 12,00 prof.univ.dr Ioan Cuzman va susține conferința „Citind prezentul, putem anticipa viitorul?“. Vorbitorul, un fin...
„Mizantropul” – un nou proiect pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad
„Mizantropul” – text pe care critica de specialitate în consideră „cea mai rafinată opera a lui Molière” și despre care Nicolae Steinhardt, nota, în 1945: „ (…) bucata aceasta, cea mai bună a lui Molière, cea mai mare a marelui secol, cea mai adâncă a teatrului francez, e...
„Staţia de sortare” aprobată cu unanimitate de voturi
Respins de 7 ori de consilierii PSD-ALDE, proiectul privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad a fost în cele din urmă aprobat. Marţi, 11 iunie 2019, toţi consilierii prezenţi la şedinţa ordinară CLM...