Bibarț bate din nou câmpii cu Cetatea Aradului
Din șase în șase luni, Bibarț încălzește aceiași ciorbă, pe tema Cetății Aradului. A promis și în campanie marea cu sarea, Falcă a promis și el de 10 ani și nimic. Reabilitarea Cetății Aradului reprezintă o temă politică preferată a celor de la PNL, care aproape de fiecare...
Guvernul a aprobat indicatorii tehnici și economici ai viitoarei Centuri de Est a municipiului
Prin emiterea unei Hotărâri de Guvern s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Județean: Varianta ocolitoare a Municipiului Arad-Est. Indicatorii tehnico-economici reprezintă atât costurile de realizare a lucrării, cât și...
Trei întâlniri teatrale semnate de Cristian Ban
Trei spectacole semnate de regizorul Cristian Ban. Aceasta este oferta culturală lansată de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, pentru zilele care urmează. Astfel, duminică, 23 ianuarie, Sala mare găzduiește spectacolul „Familia Ibsen”, un spectacol construit pe scenariu colectiv...
Începe vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani
Începând de miercuri, 26.01.2022, în municipiul Arad va fi demarată campania de vaccinare anti-COVID a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Singurul centru din municipiu unde se va administra vaccinul Comirnaty-Pfizer/BioNTech este cel amenajat de Primăria Municipiului Arad în incinta...
Centrul pentru evaluarea pacienților confirmați cu virusul SARS CoV-2 este funcțional
Centrul pentru evaluarea pacienților confirmați cu virusul SARS CoV-2 este funcțional, de astăzi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Centrul este coordonat de către dr. Ramona Ghișe și va funcționa în regim de permanență. „Personalul medical din cadrul Centrului de...
Reținut de polițiștii orașului Chișineu-Criș, după ce a furat din Italia
Polițiștii Orașului Chișineu Criș au depistat la data de 20 ianuarie a.c., un timișorean de 24 de ani, care conducea un autoturism pe D.N.79, în aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio...
Două cete de hoți, printre care și minori, au făcut ravagii pe Valea Crișului
La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii Orașului Sebiș împreună cu cei ai Secției 9 Rurală Sebiș au identificat 5 bărbați,cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, din localiățile Buteni și Sebiș, bănuiți de furt calificat pe raza localităților Buteni, Chisindia, Holdiș și...
Ministerul Finanțelor a dat undă verde pentru centura de est a Aradului
Încă un pas pentru realizarea Centurii de Est a municipiului Arad. „Centura de Est a municipiului Arad se află printre subiectele pe care le-am abordat la întâlnirea de săptămâna trecută cu domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care m-a asigurat că această investiție se...
Noi reguli la ANAF
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara reamintește contribuabililor că, potrivit OG nr. 11/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale, începând cu data...
În pline scumpiri și în prag de război - Gheorghe Falcă: „Am votat pentru o mai bună protejare a animalelor în timpul transportului"
De fapt titlul inițial, transmis de europarlamentarul Gheorghe FALCĂ era: „Am votat pentru o mai bună protejarea (sic!) a animalelor în timpul transportului" Or fi importante și condițiile în care sunt transportate animăluțele, dar după ce ai distrus Aradul și te-ai îmbogățit de nu...
Accident cu un rănit în Aradul Nou
În această dimineață în jurul orei 11.00, a avut loc un accident rutier ușor în municipiul Arad. Din cercetări a reieșit că un arădean de 65 de ani, care conducea un autoturism pe Strada Lugojului, din municipiu, iar la intersecția cu strada A.M.Guttenbrunn a intrat în coliziune cu un...
Prins la volan sub influența drogurilor
Polițiștii comunei Vladimirescu au depistat în noaptea de 19/20 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, un bărbat de 27 de ani, din satul Horia, care conducea un autoturism pe D.J.709. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat un rezultat pozitiv la substanța metamfetamină. În cauză a fost...
Un bărbat de 42 de ani din Bocsig și-a bătut soția
Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu cercetează un bărbat de 42 de ani, din satul Bocsig, care în seara zilei de 19 ianuarie a.c., și-ar fi agresat fizic soția, în timp ce se aflau la domiciliu. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu iar în cauză a fost...
Hoț casnic în Centrul Aradului: a furat o tigaie și un portofel
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un arădean de 33 de ani, care la data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 7.00, ar fi sustras din incinta unui magazin situat pe strada Tribunul Dobra, o tigaie ceramică cauzând un prejudiciu de 50 de lei, iar ulterior în aceeași zi,...
Dimitrie Muscă luptă în continuare cu cei de la Panfora Oil, care încep deja lucrările: „Suntem cu ochii pe ei“
Temerea fermierilor din județul Arad, care dețin terenuri agricole, a devenit realitate. După ce producătorii agricoli au protestat și s-au opus construcției primei sonde de explorare pe terenurile lor, compania Panfora Oil & Gas a anunțat că de săptămâna aceasta începe lucrările...