Lacrimi pentru un campion. Ape line, “Laci” Gorbe
Sportul arădean este mult mai trist şi sărac fără Gorbe Laslo, iar familia kaiacului îşi plânge unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi camarazi, plecat să vâslească pentru totdeauna, în Ceruri. Mereu zâmbitor şi optimist, dar în acelaşi timp extrem de serios, dedicat şi...
Halterofilii CSM-ului au încheiat sezonul cu brio
Tinerii halterofili de la CSM Arad şi-au mai adăugat în cont opt medalii, la final de sezon. Performanţele sportivilor pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan au fost consemnate la finala Campionatului Naţional de juniori I, 20 de ani, desfăşurată la Bascov. Medaliaţii CSM-ului...
Sâmbătă, 4 noiembrie 2017
2008: Democratul Barack Obama (foto) a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare. 1520: După victoria sa asupra regentului suedez Sten Sture cel Tânăr, regele danez Christian al II-lea este încoronat rege al Suediei. Adepților lui Sten Sture li s-a...
Colegiul Economic se reabilitează cu bani de la Guvern
Vineri, 3 noiembrie 2017 a fost semnat contractul de finanţare al obiectivului de investiţie „Reabilitare Colegiul Economic”, în prezenţa primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a directorului Colegiului Economic, Monica Băltăreţu şi a şefului Serviciului Investiţii, Lucia...
Patronatul sprijină primăriile în lupta cu cei de la ENEL
Ioan Marin Crişan, Preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român a participat la o întâlnire de lucru dintre primari din judeţ şi conducerea ENEL. Întâlnirea a avut loc la sediul Prefecturii şi au fost discutate proasta gestionare a problemelor survenite în...
Ce cheltuieli trebuie să incluzi întotdeauna in bugetul tău
Este foarte ușor să uiți să incluzi anumite lucruri în bugetul tău, în special atunci când trebuie să jonglezi cu acestea pentru a-ți putea îndeplini obiectivele financiare. Iar dacă ești la început și vrei cu orice preț să tai din cheltuieli, poți ajunge ca la finalul lunii să...
MAI va asigura ordinea în localitățile unde se organizează alegeri locale parțiale
Vineri, 3 noiembrie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferință cu prefecții și reprezentanții structurilor teritoriale ale MAI, în cadrul căreia a fost verificat stadiul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute de Calendarul Acțiunilor din Cuprinsul...
Florin Tripa: „Prima reuniune între primarii din judeţ şi reprezentanţii ENEL demonstrează că putem găsi un numitor comun”
Conform promisiunii publice, deputatul PSD Florin Tripa a iniţiat ieri o întâlnire la Prefectura Arad, între reprezentanţii ENEL şi edilii locali din judeţ. La reuniune a fost prezent şi deputatul social-democrat de Arad Adrian Todor precum şi conducerea Romsilva şi exponenţi ai...
Mărfuri în valoare de peste șase milioane de lei, confiscate de inspectorii antifraudă
În data de 03.11.2017, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva au identificat în punctul de trecere a fontierei Nădlac – autostradă un autovehicul care transporta produse textile (îmbrăcăminte), fără documente legale de proveniență sau care să ateste...
Focar la Miniş. Gunoiul nu este ridicat de două săptămâni (FOTO)
Localnicii din localitatea arădeană Miniş sunt revoltaţi pe faptul că gunoiaele umplu localitatea. De două săptămâni, gunoiul din localitate nu mai este ridicat. În multe dintre situaţii, resturile ies din tomberoane, acestea fiind pline până la refuz. Străzile localităţii Miniş,...
Porția de sănătate ascunsă în moșmoane
Moșmonul este un arbust originar din Persia, ajuns în Europa în mod treptat, dinspre zona mediteraneană. Aparţine familiei rozaceelor. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. Florile au o frumoasă...
Să râdem cu Bibarţ. Cum explică nevalidarea unui consilier PSD
Viceprimarul Aradului Călin Bibarţ este un om glumeţ. Uneori, aceste glume sunt plasate în domeniul de activitate al vicelui, administraţia şi politica. Zilele trecute, Bibarţ a reuşită să smulgă zâmbetele internauţilor utilizatori de Facebook, după ce a PNL Arad a postat un fimuleţ...
Ea este norocoasa care va purta „sutienul-bijuterie” în valoare de "doar" două milioane de dolari
Casa de modă Victoria’s Secret lansează în fiecare an un „sutien-bijuterie”, care este prezentat și în timpul show-ului organizat în apropiere de sărbătorile de iarnă. Anul acesta, acest sutien are o valoare de două milioane de dolari și va fi purtat de modelul brazilian Lais...
Rugbiştii arădeni, la ultimul meci acasă din acest an
Divizionara secundă CS Universitatea Arad dispută sâmbătă, ora 10, pe terenul din Sânicolau Mic, ultimul meci acasă din 2017. Trupa pregătită de Marian Grindei primeşte vizita Bucovinei Suceava, într-un veritabil duel al suferinţei, cele două fiind singurele echipe din liga secundă...
Expoziție. "Ținutul Hălmagiului, cercetat de Profesorul Traian Mager"
Cu prilejul Conferinței ”Aradul în activitățile echipelor monografice, conduse de Dimitrie Gusti și organizarea serviciului social studențesc în perioada interbelică”, organizată de Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad la Consiliul Județean Arad, Complexul Muzeal Arad prezintă...