VICTOR SLAV A DAT IN CLOCOT! ANDA ADAM SI-A DUS NOUL IUBIT IN CASA LUI
Povestea de amor dintre Anda Adam şi antrenorul de fitness Andrei Sorin devine mai serioasă pe zi ce trece. Apropiaţii susţin că cei doi s-au mutat deja împreună în apartamentul în care locuieşte artista, casă trecută pe numele fostului ei iubit. La despărţire, Anda Adam şi Victor...
DOSAR PENAL IN CAZUL ELICOPTERULUI PRABUSIT IN JUDETUL SIBIU
Procurorii militari au dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă, în dosarul privind...
DESCINDERI DNA IN ALBA IULIA, INTR-UN DOSAR DE FRAUDARE A FONDURILOR EUROPENE
Procurorii DNA efectuează marți 12 percheziții în municipiul Alba Iulia și în localități învecinate, dintre care două la instituții publice de interes local iar restul, la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii...
MIRCEA ALBULESCU, INTERNAT DE URGENTA LA INSTITUTUL DE BOLI CARDIOVASCULARE DE LA TIMISOARA
Actorul Mircea Albulescu a fost internat, în noaptea de luni spre marţi, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, după ce iniţial s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, el acuzând dureri în zona pieptului, transmite corespondentul MEDIAFAX....
ADRIAN TOLEA: GUVERNAREA PSD ESTE UNA PAGUBOASA PENTRU ROMANI
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a prezentat luni, în cadrul unei conferințe de presă, o serie de statistici care reflectă punctele slabe ale dinamicii economice sub guvernarea PSD. „Așa cum vă spuneam și acum două săptămâni, guvernarea PSD este una păguboasă pentru...
POLITISTII RUTIERI IN ACTIUNE: 202 DE SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 202 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală...
O FEMEIE A FOST AMENDATA PENTRU DETINERE ILICITA DE TIGARI NETIMBRATE
Poliţiştii Postului de Poliţie Socodor au depistat o femeie, în timp ce comercializa ilicit ţigări netimbrate. Femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost depistată de poliţişti pe raza localităţii Socodor, în timp ce oferea spre vânzare mai multe pachete de ţigări netimbrate marca Jin...
AM AFLAT CE FACE DACIANA SARBU LA VIENA!
Cand pisica nu-i acasa soarecele joaca pe masa, spune o vorba din batrani. Ei bine, Daciana Sarbu, sotia premierului Victor Ponta, pare sa si-o fi insusit, iar in lipsa acestuia sa isi scoata parleala asa cum le place femeilor mai mult. La shopping! Dupa infrangerea zdrobitoare si total neasteptata...
AMBULATORUL SPITALULUI JUDETEAN DE URGENTA ARAD VA FI REABILITAT CU FONDURI NERAMBURSABILE EUROPENE
Consiliul Județean Arad este beneficiarul finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului “Ambulatoriul integrat din structura spitalului clinic județean de urgență Arad-reabilitare/modernizare,dezvoltare şi echipare cu aparatură de specialitate”, finanțat de Uniunea...
ELLIE WHITE SE DA BATUTA! NU MAI FACE NUNTA DE FRICA!
Însărcinată cu cel de-al doilea copil, Ellie White continuă să-şi prezinte alesul drept “logodnicul meu”. Deşi Doru a cerut-o de soţie la o lună după ce s-au cunoscut, cei doi nu au ajuns nici acum în faţa altarului şi, probabil, nici nu o vor face. Aveau de gând să organizeze...
VASILE TRAISTARIU A FACUT-O LATA! VEZI CE DATORII A ACUMULAT DE CAND MIHAI SI-A LUAT MANA DE PE EL!
Vasile Trăistariu traveresează o perioadă nefastă din punct de vedere financiar. Vânzările picturilor sale au scăzut, iar Mihai refuză să-i mai dea bani! Datoriile s-au strâns, iar acum trebuie să achite din urmă 2000 de lei, numai la întreţinere! În urmă cu mai bine de doi ani,...
CUM ALEGEM PASTILELE CONTRACEPTIVE SI CAND APELAM LA “PILULA DE URGENTA“
De-a lungul timpului, cercetătorii s-au întrecut în găsirea celei mai sigure metode de contracepţie. Până la momentul actual, nu putem vorbi despre o metodă contraceptivă 100% sigură, dar pilula contraceptivă este considerată drept cea mai sigură metodă contraceptivă orală pentru...
CAT DE DES TREBUIE SA SPELI SUTIENUL
Sutienele intră în contact cu pielea sensibilă de pe piept. Vezi cum să eviţi apariţia eczemelor şi a infecţiilor de tot soiul. Ştii cât de des trebuie să speli sutienul? Elasticul trebuie să se refacă Majoritatea sutienelor din comerţ au elastic în compoziţie, fie că este vorba de...
AMENINTARI MAFIOTE FARA PRECEDENT IN ROMANIA. INTERLOPII I-AU SAPAT UNUI SENATOR UN MORMANT IN CURTE
Un parlamentar din Iaşi a solicitat protecţia SPP după ce unul dintre cei mai activi membri ai clanului interlop Tănase l-a ameninţat cu moartea. Senatorul UNPR Ionel Agrigoroaei a depus o plângere la Poliţie, pentru ameninţare şi distrugere, invocând unele acte de intimidare desprinse...
CONNECT-R ISI RELANSEAZA SOTIA IN MUZICA
Imediat dupa ce a nascut, Misha a declarat ca vrea sa se ocupe de micuta Maya, iar Connect-R, sotul ei, a completat ca blonda ii va mai face si alti copii si ca nu are de gand sa revina pe scena. Iata ca lucrurile s-au schimbat acum, iar Connect-R se pregateste sa-si relaseze sotia in muzica! In...