Marile confederaţii sindicale anunţă protest în faţa Guvernului, în 29 octombrie
Marile confederații sindicale din România au anunțat organizarea unei acțiuni de protest de amploare luni, 29 octombrie 2025, în fața Guvernului României, acuzând măsurile de austeritate și lipsa de responsabilitate a autorităților față de lucrători. „Nu mai acceptăm să fim...
Înotătorii de la CSS Gloria Arad au cucerit locul I la „Cupa Banatul” de la Reșița
Săptămâna trecută, în cochetul bazin olimpic din Reșița, s-a desfășurat ediția a XI-a a concursului de înot „Cupa Banatul”, competiție care a reunit 380 de sportivi de la 14 cluburi din întreaga țară. Înotătorii clubului arădean CSS Gloria au avut o evoluție de excepție,...
Elevii intră în vacanță începând de vineri, după terminarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță începând de vineri, după terminarea cursurilor, și vor reveni la școală pe 3 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar 2025-2026 este structurat pe intervale de cursuri și vacanțe, după cum urmează: *...
Comerțul cu autovehicule în România, pe un trend crescător în primele opt luni din 2025
Afacerile din din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au crescut, în primele opt luni ale anului curent, atât ca serie brută (+4,8%), cât și ca serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de...
Percheziții în Arad și alte județe: un fals agent SRI a pus pe picioare o structură clandestină de informații
Astăzi, 22 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, au pus în aplicare 7 mandate de...
Tragedie la Cil: Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu
În data de 22 octombrie 2025, în jurul orei 01:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Cil. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Sebiș și al Gărzii de...
Mihai Fifor: „Premierul Bolojan demonstrează din nou că nu înțelege nici regulile democrației“
Mihai Fifor, deputat PSD, a transmis un mesaj dur la adresa premierului Bolojan , în contextul discuțiilor legate de pensiile magistraților. Social-democratul l-a numit răspunzător de „eșec” pe prim-ministrul României și a declarat că acesta nu „înțelege regulile democrației și...
Miercuri, 22 octombrie 2025
1895: În Gara Montparnasse din Paris (foto), un tren a deraiat, a depășit capătul liniei, a pătruns 30 m pe peron și a ieșit prin fațada gării. 362: Templul lui Apollo din Daphne este distrus de un foc misterios. 794: Împăratul Kammu a mutat capitala japoneză la Heiankyo (astăzi...
Dennis Man, dublă în Champions League: PSV - Napoli 6-2
Arădeanul Dennis Man (27 de ani) a fost în mare formă în partida din etapa a treia a fazei ligii UEFA Champions League, disputată marți seară între PSV Eindhoven și SSC Napoli, meci încheiat cu o victorie spectaculoasă a olandezilor, scor 6-2. Internaționalul român a marcat pentru 3-1...
Patronii de IMM-uri îi cer lui Bolojan să nu crească salariul minim
Patronii de IMM cer ca Guvernul Bolojan să nu crească salariul minim în România, în 2026. Afaceriștii se plâng că nu au bani și că deja au făcut concedieri. IMM România propune guvernanţilor ca salariul minim brut pe ţară să fie îngheţat la nivelul actual de 4.050 de lei pentru...
Consiliul Concurenței a amendat trei firme din Arad pentru manipularea licitațiilor CNAIR
Consiliul Concurenței a sancționat patru companii, cu amenzi totale de peste 2,3 milioane de lei, pentru manipularea unor licitații publice organizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat transmis de autoritatea de concurență,...
Dezbatere pentru combaterea violenței
„România fără violență! Împreună pentru respect, demnitate și siguranță”: o dezbatere-eveniment despre una dintre temele actuale ale societății românești. Deputatul Geanina Pistru-Popa vă așteaptă joi, 23 octombrie, ora 16 la Sala de evenimente Palacio la un eveniment dedicat...
ITM Arad, controale la angajatorii care desfășoară activități de jocuri de noroc și pariuri
În perioada 13.10. – 17.10.2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost implicați în acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activități de jocuri de noroc și pariuri – cod CAEN 9200. Acțiunea, de tip Campanie Națională, parte...
Cadavre de animale, incendiate lângă o fermă din Olari. Garda de Mediu Arad a sesizat organele de cercetare penală
În urma unui apel telefonic care semnala incendierea unor cadavre de animale în apropierea fermei de vaci din localitatea Olari, județul Arad, o echipă de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad s-a deplasat de urgență la fața locului pentru...
Fost judecător CCR: Am o pensie de doar 10.000 de euro
Scandalul pensiilor speciale continuă după ce Curtea Constituțională a respins reforma dorită de Bolojan. Magistrații sunt tot nemulțumiți și spun că au pensii mici. Ave și exemplul unui fost judecător CCR. Prezent în emisiunea News Pass de pe B1 TV, fostul judecător al Curții...