FSLI cere măsuri de protecție pentru cadrele didactice
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) solicită Guvernului și Parlamentului măsuri de protecție pentru cadrele didactice în condițiile în care peste 19.000 de cazuri de violență în școli au fost raportate în anul 2015, se arată într-un comunicat al FSLI. "Potrivit...
Tu știai cine și când a trimis primul SMS?
Scriem și primim zilnic zeci, sau chiar mai multe, mesaje de tip SMS. Dar primul asemenea mesaj a fost trimis cu un sfert de secol în urmă. Se întâmpla în Marea Britanie. "Merry Christmas" (Crăciun fericit). Aceste cuvinte simple în limba engleză sunt acum parte din istoria unui fenomen...
Adrian Todor: „Falcă minte cu nerușinare în privința investițiilor guvernamentale“
Primarul Gheorghe Falcă încearcă în permanență să transmită minciuni în spațiul public, referitoare la investițiile pe care Guvernul României le finanțează în județul Arad. Într-o emisiune televizată, în preajma Zilei Naționale a României, liberalul Falcă nu s-a putut abține...
Din culisele căsătoriei Danielei Nane cu fostul ministru Adrian Cioroianu
Daniela Nane a surprins pe toată lumea când s-a măritat în secret cu fostul ministru Adrian Cioroianu. Discretă în ceea ce privește viața personală, actrița ne-a povestit că, înainte de a face acest pas, a avut o discuție cu fiul ei, Codrin, acum în vârstă de 17 ani și jumătate....
Oana Lis, terorizată în preajma sărbătorilor
Sărbători triste pentru Oana Lis. Soția fostului primar al Capitalei a postat un mesaj pe contul de socializare în care a mărturisit că în preajma Crăciunului se simte singură pe lume. Nu este pentru prima dată când Oana Lis vorbește despre copilăria tristă pe care a avut-o și...
Tricia McCauley, violată și ucisă de un om al străzii
Actrița din celebrul film „Step Up” a fost violată și ucisă de un om al străzii, după ce a încercat să îl ajute pe acesta. Bărbatul a fost condamnat la 30 de ani închisoare după ce și-a recunoscut fapta, abia la un an de când a comis oribila crimă. În ziua Crăciunului, anul...
Plouă cu stele! În ce zile putem observa Geminidele cu ochiul liber
În ziua de 13 spre 14 decembrie 2017, Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantități mari de praf lăsate de asteroidul activ 3200 Phaethon. La contactul cu atmosfera, particulele de praf vor aprinde gazul atmosferic, lăsând dâre luminoase pe cer: stele căzătoare,...
Povestea suedezului care a trăit cu rromii într-un sat arădean
Ia lemnul pe care nu-l mai doreşte nimeni şi-l transformă în scaune şi mese. Este povestea unui suedez care s-a mutat în România în urmă cu 10 ani şi lucrează împreună cu tineri din comunităţile dezvantajate. Tohani, Prahova. Sute de gurmanzi stau la coadă în faţa unui tocător...
Alimentul care te ajută să scazi riscul de AVC
Persoanele care consumă în mod regulat o varietate de fructe cu coajă lemnoasă, precum nucile, ar avea un risc mai mic de apariție a afecțiunilor cardiovasculare în comparație cu cele care mănâncă rar sau niciodată astfel de alimente, potrivit unui studiu publicat în ''American College...
Cât au cheltuit românii în minivacanța de 1 Decembrie
Cei peste 88.000 de turiști români care au plecat în diverse destinații din țară în minivacanța de 1 Decembrie au cheltuit aproximativ 9,4 milioane de euro pe cazare și servicii de masă, reiese dintr-o analiză a Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). "Pentru prima oară...
Și tu poți să fii ”Inspectorul Pădurii”! Recomandările IPJ Arad
”Inspectorul Pădurii” este un instrument de interogare a legalităţii, aflat la dispoziţia oricărui cetăţean care doreşte să se implice în monitorizarea exploatării pădurilor şi a transportului materialului lemnos. Este o aplicaţie mobilă, care poate fi instalată de către orice...
3 decembrie - Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități
Anual, la 3 decembrie, este marcată Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Potrivit estimărilor, la nivel mondial, un om din 7 trăiește cu o formă de dizabilitate. 100 de milioane de copii se află în această situaţie, fiind mult mai vulnerabili în fața actelor de...
Pilda talanților. Dumnezeu are compasiune de sărăcia noastră și ne îmbracă în talanții Săi
Toți vem nevoie de darurile lui Dumnezeu, fără nicio excludere, pentru că toți suntem invocatori ai iubirii lui Dumnezeu, care ne dă sensul și plenitudinea vieții. De aceea, și astăzi întindem mâna spre Hristos pentru a primi darurile Sale. Tocmai despre daruri vorbește parabola din...
Florin Tripa: “Legea prevenirii, promisă de PSD, vine în sprijinul mediului român de afaceri”
Parlamentul României a adoptat mult așteptata Lege a prevenirii, promisă și asumată de PSD încă din campania electorală. Deputatul PSD Arad Florin Tripa spune că principalul scop al acestei legi este ca instituțiile de control să prevină producerea infracțiunilor economice și nu să...
Peste 400 de polițiști arădeni, la datorie în minivacanța prilejuită de Ziua Națională
Peste 400 de polițiști arădeni vor fi la datorie, în perioada 30 noiembrie - 3 decembrie, în perioada de minivacanță prilejuită de Ziua Națională a României. Inspectoratul de Poliție Județean Arad va acţiona cu 441 poliţişti şi 108 autospeciale, în cadrul dispozitivelor instituite...