România, pe locul doi mondial la emigraţie
Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de...
Biserica Sfântului Mormânt, închisă pentru o perioadă nedeterminată
Sfântul Mormânt din Ierusalim, locul în care conform tradiţiei creştine a murit şi a reînviat Iisus Hristos, a fost închis pe perioadă nedeterminată la ordinul principalelor biserici creştine, în semn de protest faţă de impunerea de către Israel a taxelor imobilare de care sunt...
Proiect. Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă
Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat, care prevede înăsprirea pedepselor pentru viol, în scopul scăderii numărului acestor infracţiuni şi sporirea protecţiei victimelor. "Raportul...
Trupa The HUMANS va reprezenta România la Eurovision 2018
Românii au aflat duminică seară cine va reprezenta România la Eurovision 2018. The HUMANS sunt câștigătorii finalei. „Mulţumim din suflet. Celor care ne-au votat şi celor care au crezut în noi. Astăzi împlinim un an”, le-au spus membrii trupei celor din sală. Trupa The HUMANS este...
Oameni și Fapte! O tânără familie din Arad a cerut la nuntă hrană pentru câinii nimănui în loc de flori
Faptele bune merită date mai departe cu atât mai mult cu cât ele ating o zonă atât de defavorizată, greșit înțeleasă și mai ales încă atât de prost gestionată în România anului 2018. Când autoritățile dau greș, oamenii cu suflet dau lecții de viață care nu pot fi trecute cu...
”Touch me not” al Adinei Pintilie a câștigat Ursul de aur
Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” regizat de Adina Pintilie a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de debut la gala premiilor celei de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin. De asemenea, a primit și marele trofeu al festivalului, „Ursul de aur”. Regizorul Călin Peter Netzer,...
USR are o nouă organizație în comuna Vladimirescu
Uniunea Salvați România crește în județul Arad cu o nouă organizație locală, în comuna din vecinătatea municipiului, în urma activității unui grup de inițiativă coordonat de către Ioan Năsui. Evenimentul de lansare a fost organizat sâmbătă, la sediul Uniunii din Arad, fiind ...
Recomandările ISU Arad pentru perioada codului galben de ger
Pentru a gestiona cu eficienţă situaţiile neplăcute cu care vă puteţi confrunta în această perioada ISU Arad vă readuce în atenţie următoarele măsuri: – Verificaţi sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, pentru a preveni eventualele...
Cum să faci față valului de ger care urmează
Îmbrăcaţi-vă foarte gros dacă plecaţi să căutaţi mărţişoare. Termometrele vor ajunge la minus 22 de grade Celsius, iar vântul tăios va face gerul şi mai greu de suportat. De vină este un val de aer polar care intră în ţară peste câteva ore cu puterea unui vârtej. Abia pe 1...
Duminica Ortodoxiei, Duminica adevăratei credințe
Tema teologică și eclezială a primei Duminici din Postul Mare sau Duminica Ortodoxiei este victoria credinței adevărate asupra ereziei: „Aceasta este biruința care învinge lumea, credința noastră” (1 Ioan 5: 4). De asemenea, icoanele sfinților mărturisesc că omul, „creat după...
Bacalaureat 2018. Probele de evaluare a competențelor, fără incidente la Arad
Ieri, 23.02.2018, conform calendarului anexă la OMEN nr.4.792/31.08.2017, s-au încheiat probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale din cadrul Examenului de Bacalaureat național 2018, prima sesiune: Proba A Înscriși – 2777 candidați Prezenți – 2715 candidați...
DGASPC Arad și mai mulți asistenți sociali, nominalizați la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială
Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială 2018 organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) se va desfășura anul acesta pe 20 martie, la București, iar DGASPC Arad a fost nominalizată la categoria instituția anului. Directorul general al...
Dragobetele sărută fetele! Chiar azi!
Dragobetele, un zeu tânăr al Panteonului autohton, este după legendă fiul Babei Dochia, reprezentând, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie....
Meghan Markle a primit o scrisoare suspectă. Ce a descoperit poliția
Meghan Markle a fost destinatarul unei scrisori care conține un praf alb despre care autoritățile s-au temut că ar putea fi antrax, scrie The London Evening Standard. Scrisoarea, adresată lui Markle, în vârstă de 36 de ani, și prințului Harry, la Palatul Kensington, conținea un mesaj...
Olivia Faulkner s-a sinucis la doar 19 ani
Cunoscuta dansatoare Olivia Faulkner s-a sinucis. Tânăra avea doar 19 ani, iar gestul ei i-a șocat pe toți cei care o cunosc. Se pare că aceasta avea probleme grave de sănătate. Olivia Faulkner, o tânără în vârstă de 19 ani, a fost găsită moartă în apartamentul ei din Londra. În...