Peste 200 de amenzi și 34 de permise de conducere reținute de polițiștii arădeni
Polițiștii Biroului Rutier au desfășurat, în perioada 5-7 martie a.c., în intervalul orar 08,00-16,00, o acțiune pe raza municipiului Arad, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile O.U.G. 195/2002. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 205...
Doi arădeni s-au ales cu dosare penale după ce au furat trei betoniere
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu cercetează doi tineri, bănuiți de furtul unor betoniere și al unui bidon cu combustibil. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, din Arad care, împreună cu un alt tânăr, de 23 de ani, din Pecica, în noaptea...
Peste 25.000 de camioane au tranzitat frontiera cu Ungaria în ultimele zile
În urma unei evaluări efectuate ca urmare a analizării eficienţei măsurilor dispuse la frontieră, atât pentru implementarea noilor prevederi europene privind introducerea verificărilor sistematice, cât şi pentru asigurarea fluenţei traficului de călători şi mărfuri, s-a constatat că...
„Băiețelul înghețat” ar putea fi exmatriculat de la noua școală
Elevul chinez care și-a căpătat porecla de „Ice Boy” (n.r. băiatul înghețat), după ce imaginile cu el au devenit virale pe rețelele de soializare, ar putea fi exmatriculat de la noua școală la care a ajuns, după mai puțin de o săptămână, relatează The Straits Times. Wang...
Scheletul Ameliei Earhart, descoperit pe o insulă din Pacific
Un schelet descoperit în 1940 pe insula Nikumaroro din Pacific aparţine "cel mai probabil" aviatoarei Amelia Earhart, dispărută în 1937, potrivit rezultatelor unui nou studiu realizat în SUA. Prima femeie din lume care a traversat Oceanul Atlantic la comanda unui avion, în 1932, Amelia...
Aradul este sub cod galben de inundații
Hidrologii au pus sub avertizare de cod portocaliu de inundaţii râuri din judeţele Giurgiu şi Teleorman, până la ora 12.00, interval în care vor fi şi sub cod galben râuri din 12 judeţe. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), este cod portocaliu pe...
The Cranberries lansează primul album după moartea lui Dolores O'Riordan
Trupa irlandeză The Cranberries a anunţat că va continua să înregistreze pentru un nou album, care va fi lansat la începutul anului 2019, deşi solista formaţiei, Dolores O'Riordan, a murit, în luna ianuarie a acestui an, transmite AFP. Membrii supravieţuitori ai The Cranberries au spus...
Vecinii gălăgioși pot fi amendați cu până la 1.500 de lei
Cei care dau muzica tare ar putea fi amendaţi cu până la 1.500 de lei. Senatul a adoptat un proiect de lege care impune amenzi pentru gălăgioşi. Sancţiunea se aplică dacă în locuinţa celui care depune plângere, nivelul zgomotului depăşeşte 35 de decibeli. Între orele 14.00 -16.00,...
Acte necesare pentru înscrierea la clasa zero
Părinţii care au copii care împlinesc 6 ani până la finalul lunii august îi pot înscrie de miercuri în învăţământul primar. Cei care nu au până atunci această vârstă pot fi înscrişi la şcoală după ce primesc avizul unui psiholog prin care dovedesc că pot face faţă...
Ce spune Rita Mureșan despre kilogramele în plus
Rita Mureșan s-a mai îngrășat, dar nu îi pasă. Aceasta este de părere că sunt lucruri mai importante pe care ar trebui să le apreciezi la cel de lângă tine. Atunci când vine vorba de kilogramele care au pus din nou stăpânire pe corpul ei, Rita Mureşan nu este afectată deloc. „Nu...
Trump a obținut un ordin de restricție împotriva actriței de filme pentru adulți
Președintele american Donald Trump a obținut un ordin de restricție împotriva actriței de filme pentru adulți, Stormy Daniels, pentru a o împiedica să vorbească în mod public despre presupusa lor aventură, arată documentele juridice citate de BBC News. Avocatul personal al lui Trump a...
Alina Sorescu, despre al treilea copil
Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu, despre cel de-al treilea copil. Au două fetițe superbe și o căsnicie fericită, iar de 8 Martie, au făcut dezvăluiri emoționante. Cei doi se gândesc deja la cel de-al treilea copil, însă au decis să mai aștepte. “Nu am spus că nu mai vrea copii,...
Rețeta zilei: Mucenici moldovenești, de post
În Moldova, mucenicii sunt copti din aluat asemanator celui de cozonac si apoi unsi cu miere si nuca, iar daca urmezi pasii de mai jos vei vedea cat de usor este sa ii prepari: Pentru aluat 500 g făină 250-300 ml apă 25 g drojdie 1/2 linguriţă de sare 3-4 linguri ulei 1...
Programul lunii martie, la teatrul arădean
Cu zeci de minute de aplauze. Cu zâmbete nenumărate. Și hohote de râs. Așa s-a încheiat cea mai veselă săptămână teatrală arădeană: “Săptămâna comediei”. Luna martie continuă însă cu alte spectacole, la fel de tentante și provocatoare. Iată care sunt propunerile pe care...
Sfinții 40 de Mucenici și lecția jertfei credinței nestrămutate
Cine erau acesti 40 de Mucenici si de ce au ajuns a trece prin chinuri atat de mari este lesne de inteles incadrandu-i in timp in vremea Imparatului Licinius care ii persecuta pe crestini. Cei 40 mucenici erau de fapt soldati crestini care faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia...