Fermierii români vor primi 12 euro pe hectar în 2023. Cine beneficiază de subvenție

/
Florin Popa
Odată cu intrarea în anul 2023, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) implementează Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027. În cadrul acestui plan este cuprinsă și intervenția DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative, care vine cu o subvenție...

Rusia și Ucraina vor încheia armistițiu în 2023, spune un fost militar de rang înalt al NATO

/
Andreea Radu
Rusia și Ucraina ar urma să încheie un armistițiu în 2023. Acest eveniment s-ar putea produce chiar la jumătatea acestui an, după cum a declarat un fost general al armatei germane și al NATO, citat de agerpres.ro. "Mă aștept să se întâmple la vară, când ambele părți vor spune că...

Cea mai călduroasă zi de 1 ianuarie din istorie, în România!

/
Florin Popa
Ieri a fost cea mai călduroasă zi de 1 ianuarie din istorie, de când se fac măsurători. De la 162 de stații ANM, la 132 dintre ele s-au înregistrat astfel de recorduri termice, scrie antena3.ro. Temperaturile au fost cu 15-20 de grade mai ridicate decât normalul perioadei, iar recordul...

Taxa pe alcool, eliminată în Dubai

/
Florin Popa
Dubai a eliminat taxa de 30% pe alcool și nu va mai percepe taxe pentru licențele personale de alcool pe care trebuie să le aibă turiștii care intenționează să bea, potrivit antena3.ro. Este încă decizie luată după ce Dubai a permis vânzarea de alcool la lumina zilei în timpul...

Actorul Jeremy Renner, în stare critică după ce s-a accidentat grav în timp ce curăţa zăpada

/
Andreea Radu
Actorul Jeremy Renner, în vârstă de 51 de ani, cunoscut din filmele Marvel, s-a accidentat grav în timp ce curăţa zăpada acasă, fiind în "stare critică, dar stabilă". "Putem confirma că Jeremy se află într-o stare critică, dar stabilă, după ce a suferit un accident cauzat de vremea...

ANAF va publica "lista ruşinii" în această lună

/
Florin Popa
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica în această lună lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale. În "lista ruşinii" sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T4 2022, scrie antena3.ro. "Lista...

Este oficial: de astăzi, Ovidiu Sabău devine antrenorul unei contracandidate a UTA-ei la salvare!

/
Sorin Haut
Ioan Ovidiu Sabău (54 de ani) a revenit, oficial, la Universitatea Cluj. Tehnicianul îl înlocuiește pe Eugen Neagoe, care urmează să fie preia banca tehnică a Universității Craiova. "Ioan Ovidiu Sabău revine la FC Universitatea Cluj. Începând de astăzi, acesta ocupă poziția de...

Pe podium în Superliga de tenis de masă, fetele de la CSM Arad își joacă medalia la început de ianuarie!

/
Sorin Haut
Echipa feminină de tenis de masă a CSM Arad a încheiat turul Superligii Naționale la nivel de echipe pe podium, mai exact pe locul 3, cu opt puncte. Arădencele pregătite de Cristian Dodean au bifat trei victorii, cu ACS Dumbrăvița, Politehnica Iași și CSM Bistrița și două înfrângeri...

Reperele anului în fotbalul românesc. Programul naționalei în drumul spre Euro 2024

/
Sorin Haut
Anul 2023 va fi unul cu program condensat pentru formațiile din Liga 1. Competiția se reia rapid, pe 20 ianuarie, iar numele campioanei îl vom afla la finalul lunii mai.  Cele mai importante repere ale anului 2023 în fotbalul românesc: Liga 1 se va relua vineri, 20 ianuarie Sezonul regulat se...

Calendarul evenimentelor sportive internaționale din 2023. Vezi primele competiții majore ale noului an

/
Sorin Haut
Debutul anului 2023 vine cu o serie de competiţii importante în sportul mondial, cum ar fi primul turneu de Mare Şlem al sezonului, Australian Open, Campionatul Mondial de handbal masculin, Universiada de iarnă sau Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de iarnă. În primele patru...

Luni, 2 ianuarie 2023

/
Andreea Radu
1945: Orașul Nuremberg din Germania este bombardat puternic de forțele Aliate (foto). 533: Mercurius devine Papa Ioan al II-lea, primul papă care adoptă un nou nume după ce este ales. 1492: Capitularea Granadei, asediată din 1481, marchează sfârșitul Reconquistei – lupta spaniolilor...

Incendiu la restaurantul Transilvania, izbucnit din cauza hotei

/
Adrian Pavel
Incendiu la nivelul hotei din bucătăria restaurantului Transilvania, municipiul Arad, str. Nicolae Balcescu. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu At5003, At10000, descarcearea usoara, S42 și un echipaj SMURD. Nu sunt înregistrate victime. Intervenția este în dinamică. La...

Concertele anului 2023 în România

/
Florin Popa
Depeche Mode, Deep Purple, Robbie Williams, Sam Smith, Iggy Pop, Porcupine Tree, The Hollywood Vampires, Pantera, Bruce Dickinson, Boney M, Eros Ramazzotti sunt unele dintre cele mai mari nume ale muzicii mondiale care vor concerta în România anul acesta. Concertul Extraordinar de Anul Nou „O...

Peste 513.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

/
Florin Popa
Un număr de 513.186 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Este vorba despre 435.346 bărbaţi şi 77.840 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Croaţia a intrat în Spaţiul Schengen şi în zona euro

/
Florin Popa
Croaţia a numărat cu înfrigurare orele până la intrarea în noul an, pentru că acest moment a însemnat un dublu succes: trecerea la moneda unică euro şi intrarea în spaţiul Schengen de liberă circulaţie, doi paşi importanţi pentru mica ţară din Balcani care a aderat la Uniunea...