Putin semnează o lege care facilitează mobilizarea rușilor în armată
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri o lege care facilitează mobilizarea rușilor în armată, un text validat în două zile de către parlament, potrivit agențiilor rusești. Potrivit noii legi, un rezervist poate fi acum mobilizat electronic, prin intermediul unui portal al...
Guvernul olandez autorizează eutanasia pentru copiii sub 12 ani
Eutanasia pentru copiii mici, care suferă de dureri insuportabile şi incurabile, va fi posibilă în Ţările de Jos, a anunţat vineri guvernul, această fiind o măsură pe care pediatrii olandezi o cereau de ani de zile, relatează hotnews.ro. Executivul a precizat că în decursul unui an,...
Germania renunță la energia nucleară și închide ultimele trei centrale
Germania va deconecta ultimele sale trei centrale nucleare până la sfârşitul zilei de sâmbătă, punând capăt unui program de şase decenii care a generat una dintre cele mai puternice mişcări de protest din Europa, scrie hotnews.ro. Este un deznodământ foarte aşteptat de ecologişti,...
Miracol la biserica arsă de Florii, din Borșa. Sute de credincioși au venit să vadă minunea
Credința nu a putut fi mistuită de flăcări. La Borșa, sute de enoriași s-au adunat împreună cu preotul paroh, la biserica din lemn care a ars în Duminica Floriilor. Ca prin miracol, crucea bisericii și icoana cu răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos nu au fost atinse de foc, scrie...
Pastorala IPS Timotei la Învierea Domnului 2023: Poarta Cerului
Calea Sfântului și Marelui Post aduce pe credincios la ziua Învierii Domnului și iată înconjurând biserica și începând slujba rânduită, în unele locuri urmând obiceiului de a se aminti intrarea solemnă biblică împreună cu dialogul înălțător din psalmul 23 a biruitorului cu mai...
A avut UTA o datorie de plătit, în Vinerea neagră?! Fanii i-au cerut demisia lui Balint
Nu există explicații prea multe pentru prestația lamentabilă a UTA-ei de astăzi, cu FC Botoșani, scor 0-2! Dincolo de lipsa de atitudine și determinare au șocat schimbările făcute de Laszlo Balint în special în pauza meciului, când și-a înlocuit golgheterul, poate singurul ce a mai...
Liga a III-a, play-off-out: Crișul a încurcat Lipova, iar Cermeiul predă „lanterna roșie” Ineului!
Liga a III-a, seria 8 - play-off, etapa a treia: Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş 1-1 A. Popa 85 / D. Popa 15 CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Reșița 1-0 Mancaș 42 Clasament Etapa viitoare (21-22 aprilie): Crișul – Reșița, Ghiroda – Lipova. Liga a III-a, seria 8,...
Botoșaniul nu a mai venit ca mielul la tăiat! UTA își dezamăgește suporterii chiar de sărbători
După o serie de trei meciuri și rezultate pozitive, două în campionat și unul în Cupă, UTA și-a întristat suporterii chiar înainte de Paște, exact într-un moment când putea evada măcar momentan și din zona locurilor de baraj. FC Botoșani nu a mai fost darnică și naivă precum în...
(UPDATE) O pensiune din Lalașinț a luat foc
Update: Incendiul este localizat. Se acționează pentru stingere. Un incendiu a izbucni, vineri, la o pensiune din localitatea Lalașinț. Intervin forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad și din cadrul Secției Bârzava: cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă,...
Cetățenii din comuna Hălmagiu își pot plăti taxele și impozitele online
Începând din data de 08.04.2023, în cadrul Primăriei Hălmagiu a fost implementat un program privind plata taxelor si impozitelor online. Prin aplicatia CityOn cetățenii comunei pot să plătească taxe și impozite, amenzi și să efectueze plăți diverse. Pentru a avea acces complet în...
Accident pe DN7. Un TIR s-a răsturnat la Vărădia de Mureș
Accident rutier, pe DN7, la intrare în localitatea Vărădia de Mureș spre Deva, unde un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat o victimă (șoferul autotrenului, un bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani), conștientă, cooperantă. Victima...
Trageri speciale LOTO de Paște. Ce premii sunt puse în joc de Loteria Română
Loteria Română organizează sâmbătă tragerile speciale loto ale Sărbătorilor de Paşti, când vor avea loc trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, scrie Agerpres.ro. Duminică, 16 aprilie, nu va avea loc tragere loto, anunță Loteria Română. Tragerile loto se vor...
China promite că nu va trimite arme Rusiei, dar amenință din nou Taiwanul
Guvernul chinez a declarat vineri că nu va furniza arme Rusiei în sprijinul invaziei actuale a Moscovei în Ucraina, nici acum, nici în viitor, transmite vineri agenția DPA, citată de Agerpres.ro. „Noi nu furnizăm şi nu vom furniza arme părţilor aflate în conflict”, a declarat...
Cele mai frumoase mesaje pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
În preajma Sărbătorilor Pascale, mulți dintre noi le trimitem celor dragi gânduri bune prin mesaje/sms-uri cu urări speciale. Mai jos ți-am pregătit o serie de mesaje de Paște pe care să le trimiți familiei, prietenilor și colegilor. Mesaje de Paște fericit ”Lumina Sfintei Învieri...
Alexei Navalnîi, în stare „critică” după o posibilă otrăvire
Liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi, care se află într-o colonie penală, se confruntă cu dureri puternice de stomac care ar putea fi rezultatul unei otrăvi cu acțiune lentă, a declarat vineri un apropiat opozantului, Ruslan Șaveddinov, relatează The Guardian. Aliații acestuia spun...