Zeci de persoane au ajuns la poliție, fiind amprentate și fotografiate, în urma unei acțiuni desfășurate în municipiul Arad
La data de 2 august a.c., polițiștii din municipiu, cu sprijinul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad, au desfășurat o acțiune preventivă, pe raza de competență, cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște...
Turismul românesc a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie
Numărul de sosiri ale turiștilor în România a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei, an care a bulversat industria turistică locală. E drept, Guvernul pregătește o serie de măsuri fiscale prin care turismul local ar putea fi afectat din nou. În luna iunie 2023, comparativ cu luna...
Parlamentarii, chemați din vacanță pentru pensiile speciale
Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare pentru punerea în acord a legii pensiilor speciale cu observațiile Curții Constituționale. „Îi solicit Ministrului Justiției ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de...
Paul Stănescu: Spunem odată pentru totdeauna STOP pensiilor speciale
Decizia Curții Constituționale cu privire la legea pensiilor speciale arată că vom duce la capăt reforma, așa cum ne-am angajat. Legea va fi modificată și va fi pusă în acord cu observațiile pe care Curtea Constituțională le-a făcut cu privire la pensiile magistraților, în urma...
O femeie din Camerun a încercat să treacă frontiera cu un pașaport suedez
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat o femeie din Camerun care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, folosind un document de identitate suedez care aparţinea altei persoane. În data de 02.08.2023, la Punctul de Trecere a...
23 de cetățeni străini, ascunși într-un TIR încărcat cu boilere, la Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un automarfar ce transporta boilere, 23 de cetăţeni din Siria, Bangladesh și Pakistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul automarfarului, cetăţean...
Guvernul pregătește impozite pentru voucherele de vacanță și tichetele de masă
Pentru tichetele de masă se va plăti și CASS, dacă se va adopta acea modificare fiscală prevăzută în draftul ordonanţei austerităţii. Guvernul pregătește o serie de modificări ale Codului Fiscal, iar bugetarii vor avea de suferit. Angajatorii vor plăti contribuţie de asigurări...
Românii care riscă un impozit majorat de la 16% la 50%. Documentul de pe masa Ministerului Finanțelor
După taxe noi, Ministerul Finanţelor mai pregăteşte şi impozite crescute substanţial pentru o anumită categorie de români, mai precis de la 16% la 50%. Românii la care inspectorii fiscali găsesc, în urma controalelor, venituri din surse neidentificabile, ar putea plăti un impozit...
Noua super armă a americanilor: armata SUA are laserul care își vaporizează ținta
Lockheed Martin a creat o nouă tehnologie, special pentru armata SUA, iar soldații americani ar putea deveni invincibili. Armata SUA va primi în dotare un nou laser de 500 kW, acesta fiind atât de puternic încât își poate tăia sau chiar vaporiza ținta. OUSD (R&E) a investit pentru a...
ANM a emis cod portocaliu de caniculă pentru județul Arad
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de caniculă şi anunţă temperaturi care vor depăşi 37 de grade, în cele mai multe dintre judeţele ţării. Vineri, valul de căldură se va intensifica, fiind emisă o avertizare cod galben pentru toată ţara. Unele judeţe vor fi sub cod...
Leo Grozavu se așteaptă la un meci greu cu UTA: „Încrederea se câștigă cu rezultate, dar și jocul contează”
Nou promovata Politehnica Iași a produs surpriza începutului de sezon din SuperLiga. Moldovenii au învins-o cu 3-1 pe campioana Farul chiar la Ovidiu și au moral excelent înainte de meciul din etapa a patra, de la Arad, programat vineri, ora 18:30. UTA are doar un punct după trei runde, și...
Merryl Streep şi George Clooney conduc o campanie de donaţii pentru actorii în grevă
Merryl Streep şi George Clooney, cărora li s-au alăturat celebrităţi precum Matt Damon şi Oprah Winfrey, au contribuit la strângerea a peste 15 milioane de dolari în ultimele trei săptămâni în sprijinul actorilor aflaţi în grevă, scrie The New York Times. Actorii de la Hollywood sunt...
Două zile de caniculă în județul Arad. ANM a emis o avertizare cod galben
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de caniculă şi anunţă temperaturi care vor depăşi 37 de grade, în cele mai multe dintre judeţele ţării.”Joi, valul de căldură se va extinde în vestul, sudul şi sud-estul ţării, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar...
Rezultate din turul doi preliminar al Ligii Campionilor: minunea din Feroe și-a asigurat grupe europene!
Galatasaray, Maccabi Haifa, FC Copenhaga, Dinamo Zagreb şi Rakow Czestochowa s-au calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor după partidele de miercuri seara, din manşa secundă a turului al doilea preliminar. Galatasaray a trecut cu 1-0 de Zalgiris Vilnius, după 2-2 în...
Lituania, Letonia şi Estonia vor să se deconecteze în 2025 de la reţeaua electrică rusească
Teama că Rusia le-ar putea sista furnizarea de energie, într-un context politic tot mai ostil între Moscova şi statele baltice, a contribuit la grăbirea deciziei acestora de a se deconecta de energia rusească. Operatorii sistemelor de electricitate ale celor trei state baltice (Lituania,...