Primul interviu al lui Mircea Rednic după infarct: „Dacă mai întârziam un pic, nu mai aveai cu cine vorbi”
Mircea Rednic, 61 de ani, este bine! A ieșit astăzi din spital și savurează o după-amiază liniștită, la o terasă din Arad, alături de una dintre fiicele sale, Luana. Mai mult, așa cum a dezvăluit într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, de sâmbătă are de gând să revină...
Un șofer beat și fără permis a fost reținut de polițiștii din Gurahonț
Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au depistat, în noaptea de 30/31 august a.c., un bărbat de 50 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,91 mg./l. alcool pur în aerul expirat,...
SCU continuă să sprijine copiii și juniorii Academiei UTA
Suporter Club UTA și-a asumat sprijinirea copiiilor și juniorilor care fac parte din Academia UTA, iar acest lucru s-a întâmplat deja în câteva rânduri, prin punerea la dispoziția micilor fotbaliști de echipamente marca „Errea”. Reamintim că Suporter Club UTA a demarat două proiecte...
Incompetența echipei Bibarț ține închisă strada Praporgescu, până săptămâna viitoare
Circulația rutieră a fost închisă în urmă cu trei săptămâni, pe splaiul Praporgescu, pentru executarea unor lucrări de asfaltare. Nu pe toată strada, ci doar pe o porțiune. În data de 31 august, adică ieri, Primăria Arad ar fi trebuit să deschidă circulația această stradă...
Penitenciarul Arad a fost gazda unei întâlniri pe tema ”Strategii moderne de gestionare a persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale”
Astăzi, la sediul Penitenciarului Arad a avut loc o întâlnire de lucru interpenitenciare a specialiștilor din domeniul reintegrare socială și din sectorul siguranța deținerii și regim penitenciar, în colaborare cu reprezentanții comunității, ce a vizat consolidarea cadrului comun de...
Mircea Rednic a fost externat din spital
Mircea Rednic a fost externat astăzi de la Spitalul Județean din Arad, acolo unde a fost internat miercuri. În urma unui infarct suferit în timpul jocului cu FCSB, antrenorul principal al clubului UTA a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, dar și de o perioadă de recuperare sub...
Timp de două zile, Aradul devine capitala modei
Timp de două zile, în 2 și 3 septembrie, începând cu ora 19.00, Aradul va deveni capitala modei și a stilului. Designeri și invitați de top din industria modei vin la Arad Fashion Days, evenimentul care a pus Aradul pe harta marilor show-uri de modă. Având ca reper continuarea misiunii...
EpicStar Casino
img { width: 750px; } iframe.movie { width: 750px; height: 450px; } Claim Your Epicstar Casino Bonus and Win Big Today Claim Your Epicstar Casino Bonus and Win Big Now Experience thrilling action with a stellar promotion waiting for you. Sign up now and enjoy a remarkable chance to increase your...
Turcia: Inflaţia va ajunge aproape de 62% la finalul acestui an
Banca Centrală a Turciei a se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să se situeze aproape de 62% la finalul acestui an, transmit Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.ro. De asemenea, instituţia va continua înăsprirea politicii monetare cât timp va fi necesar, într-o manieră...
A murit Jack Sonni, fostul chitarist al trupei Dire Straits
Fostul chitarist al trupei Dire Straits, Jack Sonni, care figurează pe albumul „Brothers In Arms”, a murit la vârsta de 68 de ani, conform hotnews.ro. „Iubitul nostru Jack a lăsat un gol în inima şi sufletul nostru... ne vei lipsi foarte mult, tu eşti pentru totdeauna cu noi”, a scris...
Nădlac: Şaisprezece cetățeni străini, ascunși după un perete dublu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunși într-un locaș special amenajat dintr-o autoutilitară, şaisprezece cetăţeni din Bangladesh, India, Sri Lanka și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul...
Cea mai mare sentință dată de Tribunalul Arad pentru trafic de migranți: român condamnat la 6 ani cu executare
Un cetățean român a fost condamnat de către Tribunalul Arad la 6 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de migranți și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul a fost cercetat către poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului...
Halep anunţă că Tribunalul Sport Resolutions i-a amânat din nou verdictul
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a anunţat, joi, pe Instagram, că verdictul în cazul său a fost amânat. ''Azi am aflat că decizia în cazul meu, care era aşteptată săptămâna aceasta, va fi amânată. Acest lucru e foarte dezamăgitor, după...
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în luna septembrie
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru luna septembrie. Prognoza meteo pentru săptămâna 04.09.2023 – 11.09.2023 Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul...
Începe ediţia de toamnă a programului "Litoralul pentru toţi"
Persoanele care nu au mers vara aceasta la mare, mai o șansă în luna septembrie. De azi, începe ediţia de toamnă a programului "Litoralul pentru toţi", care va aduce pachete mai ieftine cu până la 70% față de vârful sezonului estival. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc...