Arsenie. Viața de apoi – proiecție în premieră și discuție cu regizorul Alexandru Solomon la Cinema Arta Arad

by Andreea Radu

Asociația Citizenit vă invită la proiecția filmului ARSENIE. VIAȚA DE APOI, un documentar despre societatea românească privită din prisma cultului călugărului Arsenie Boca. Filmul va rula la Cinema Arta din Arad pe data de 20 septembrie, începând cu ora 19:00 și va fi urmat de o discuție cu regizorul Alexandru Solomon.

Părintele Arsenie Boca este un simbol al speranței pentru mulți, oferind o lumină în vremuri tulburi și un imbold pentru schimbare. În cuvintele regizorului Alexandru Solomon: „În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut.” Filmul nu reprezintă o biografie a lui Arsenie Boca, ci mai degrabă prezintă viața de apoi a lui Arsenie Boca, semnificația cultului născut după moartea lui, felul în care societatea românească se oglindește în acesta.

„Unul din rosturile filmului documentar este să creeze această punte de dialog între segmente sociale altfel complet separate, cumva dincolo, care trăiesc dincolo de niște bariere, nu comunică… Eu am încercat ca filmul să meargă așa, pe o sârmă foarte subțire între doi poli opuși și să nu cadă nici într-o parte, nici în alta. Deci, ca oamenii să poată să-și recepționeze propriul lor film, până la urmă, să vadă fiecare dintre ei în această viață de apoi, unde se plasează. Asta ar fi idealul pentru mine.” – declară Alexandru Solomon într-un interviu recent la hotnews.ro.

Alexandru Solomon, regizor şi director de imagine, este cunoscut pentru lungmetraje documentare ca MARELE JAF COMUNIST(2004), despre jaful Băncii Naţionale Române din 1959, pentru care a câştigat marele premiu la festivalul Mediawave (Ungaria), RĂZBOI PE CALEA UNDELOR/ COLD WAVES” (2007), un film despre Radio Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, KAPITALISM – REȚETA NOASTRĂ (2010), o revenire fictivă a dictatorului Nicolae Ceauşescu într-o nouă societate cu obiceiuri cunoscute ale oamenilor de afaceri, ROMÂNIA: PATRU PATRII (2015), cu scriitorii Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu şi Norman Manea, și OUĂLE LUI TARZAN (2017), despre primul institut de primatologie din lume. Începând cu anul 2010, Alexandru Solomon predă la UNArte și este președintele Asociației One World Romania. În 2016, a publicat monografia „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”.

Vă așteptăm cu bucurie la Cinema Arta din Arad pe data de 20 septembrie pentru a vedea împreună în premieră în Arad, filmul ARSENIE. VIAȚA DE APOI.

Asociația Citizenit are misiunea de a promova arta și cultura în rândul comunității locale și de a aduce în prim-plan subiecte relevante și provocatoare prin intermediul evenimentelor culturale. Suntem dedicați diversificării și îmbogățirii vieții culturale din Arad.

Facebook Comments