Ariel Lopez are planuri mari cu UTA: „Cred că putem învinge FCSB, obiectivul realist e locul 6!”

by Sorin Haut

Ariel Lopez a fost primul transfer al iernii la UTA, iar uruguayanul a debutat în tricoul „roș-alb” acum o săptămână, în repriza secundă a amicalului pierdut la Budapesta contra lui Honved (0-3). Fotbalistul de 28 de ani a vorbit astăzi despre motivele care l-au făcut să semneze cu UTA: „Am ales să caut cea mai bună variantă pentru mine, pentru a juca cât mai mult și am putut să vin aici. Mi-am dorit de mult timp să vin, ştiu ce înseamnă UTA, că este o echipă foarte mare, cu tradiţie, am jucat cu ei acum 5-6 luni la baraj. Pur și simplu a fost o schimbare, care sunt sigur că va fi pozitivă pentru mine și sper că și pentru echipă. Bineînțeles, intenția mea este să joc constant, dacă nu, nu aș fi venit aici.” Lopez se află de patru ani și jumătate în România, perioadă în care a activat la Dunărea Călărași, Gloria Buzău și Oțelul. Luni, de la ora 20, „roș-albii” joacă primul meci oficial al anului chiar împotriva liderului SuperLigii, FCSB:

„Pentru noi va fi un meci extrem de important, pentru că este cel care urmează. Ne vom duce acolo să luăm trei puncte, asta ne dorim, să urcăm în clasament cât mai repede, pentru că mai sunt doar nouă etape, pare foarte mult, dar se vor termina repede. Cred că putem învinge FCSB-ul pe Arena Națională cu intensitate dusă la extrem, cu dăruire și cu ambiție, știm ce calitate au” e de părere Lopez. UTA se află pe locul 12, la doar șase puncte față de pozițiile de play-off, dar pe de altă parte e la egalitate cu FC Voluntari, care se află pe loc de baraj:

„Obiectivul realist ar fi să ajungem la locul 6, minim, cred eu. Cred că putem, echipa are valoare, cred că începând de luni trebuie să ne gândim să câștigăm cele trei puncte, să urcăm, pentru că sunt șase puncte diferență , nu înseamnă nimic, doar două meciuri. Îmi doresc să jucăm în play-off” a declarat noul număr 5 al UTA-ei. Lopez a strâns 22 de prezențe în toate competițiile pentru Oțelul, marcând și două goluri, ambele în Cupa României.

Facebook Comments