Argeșul nu a reușit remontada și Dinamo revine după doar un an în SuperLiga!

by Sorin Haut

Dinamo Bucureşti a promovat în Superliga naţională de fotbal, deşi a fost învinsă de FC Argeş cu scorul de 4-2 (2-1), sâmbătă seara, la Mioveni, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare. Dinamo, care revine în eşalonul de elită după un an, îşi datorează promovarea victoriei de senzaţie din tur, cu 6-1, luni, pe Arena Naţională. Artizanul promovării lui Dinamo este antrenorul Ovidiu Burcă, cel care a reuşit o performanţă nesperată de suporterii dinamovişti. FC Argeş a avut un început bun de meci la Mioveni şi a marcat de două ori în primul sfert de oră, în minute consecutive: Tofan a şutat de la 25 de metri, iar I. Roşu a deviat nefericit mingea (14), iar apoi Jakolis a majorat diferenţa, după ce a fost angajat în careu de Garita (15). Francezul Lamine Ghezali (40) a readus speranţa în tabăra lui Dinamo, cu un gol înscris după un slalom în careul gazdelor.

Suporterii au invadat terenul, sărbătorind promovarea în elită

Gazdele au avut un forcing în debutul reprizei secunde, marcând două goluri prin camerunezul Paul Arnold Garita (47, 51), ambele după cornere, executat de Calcan şi Jakolis. Un moment important în acest meci s-a petrecut în minutul 55, când Andreias Calcan a primit al doilea cartonaş galben, ambele pentru faulturi la mijlocul terenului, fiind eliminat. Dinamo a marcat al doilea gol în minutul 60, prin Alex Pop, cu capul, din centrarea lui Iulian Roşu. După ultimul fluier al arbitrului, suporterii dinamovişti au invadat terenul şi au sărbătorit promovarea alături de echipă. (agerpres)

Facebook Comments