“Argeşenele” din Liga a II-a acceptă play-off-ul, dar pun condiţii

by Rusu Flavius

CS Mioveni se află pe locul 2 în acest moment în Liga 2, după 24 de etape desfășurate înainte ca actualul sezon să fie suspendat din cauza pandemiei COVID-19. Poziția este una direct promovabilă, însă avansul argeșenilor este unul minim, de un punct sau două, față de echipele aflate imediat sub podium, pe 4-7. Clubul galben-verde are șanse mari să ajungă din nou în Liga 1 în situația în care s-ar decide ”înghețarea” actualei ediții de campionat și hotărârea promovatelor față de clasarea actuală. În aceeaşi situaţie s-ar afla şi liderul solitar, UTA, care are 50 de puncte.

”Noi am fost pentru play-off și play-out, să se joace cât mai puțin. Cealaltă variantă (n.r. – în care să se dispute toate cele 14 etape rămase până la finalul sezonului) nu cred că este posibilă. S-ar începe pe 6 iunie și s-ar termina pe 25 iulie, urmând să se joace din trei în trei zile. Ori să joci 14 etape, după două luni fără pregătire, cred că este imposibil pentru jucători. La varianta pe care o susținem se joacă în week-end-uri, șapte meciuri. E o variantă mai bună, dar sunt multe lucruri de care trebuie să se țină cont: unii au propus înjumătățirea punctelor ca la Liga 1, unii au vorbit despre punctele câștigate la masa verde cu Snagov, iar unele echipe au mai puține meciuri disputate. Apoi, trebuiesc niște condiții aspre, începând cu antrenamentele, trebuie făcute testări medicale, pentru că la primul jucător bolnav se suspendă totul. O altă soluție ar fi ca în Franța: se stopează tot și rămân clasamentele. Nouă ne-ar conveni această variantă”, spune Constantin Stancu, preşedinte executiv la CS Mioveni.

Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al Campionii FC Argeș, a declarat că își dorește pentru clubul pe care îl reprezintă ca întrecerea să se încheie în termenii stabiliți la începutul sezonului, prin jucarea tuturor meciurilor. Tinde însă să accepte și varianta play-off / play-out, dar vrea ca argeșenii să beneficieze de cele trei puncte obținute cu Sportul Snagov, retrasă din campionat. În cazul în care se va merge pe împărțirea echipelor în acest mod, FRF ia în calcul anularea rezultatelor înregistrate cu formația ilfoveană exclusă din competiție în retur. Doar cinci rezultate ar trebui anulate, toate la ”masa verde”, însă piteștenii nu doresc asta, fiindcă ar pierde trei puncte în lupta pentru promovare.

”Eu mi-aș dori și ideal ar fi să jucăm toate cele 14 etape care au mai rămas de disputat din această ediție de campionat. Dacă nu va fi posibil acest lucru, rămâne varianta cu play-off și play-out. Suntem de acord și cu aceasta, dar cu condiția să nu ni se ia cele trei puncte câștigate pe teren în meciul cu Snagovul. Ar fi nedrept să se întâmple acest lucru pentru că noi le-am câștigat pe teren și nu la masa verde! Federația a precizat că prin decizia pe care o va lua va încerca să fie un dezavantaj minim pentru toate echipele. Nu s-a decis nimic acum, urmând ca săptămâna viitoare să mai aibă loc încă o videoconferință cu reprezentanții cluburilor. Fiecare club va primi câte un chestionar în care va menționa varianta aleasă pentru reluarea competiției”, a declarat Cristian Gentea pentru site-ul oficial al clubului piteștean.

Sursă: liga2prosport.ro

 

 

 

Facebook Comments