Arena „Banatul”, noua variantă a UTA-ei pentru Liga 2?!

by Sorin Haut

Noul sezon al ligii secunde debutează pe 4 august, urmând ca la începutul săptămânii viitoare UTA să îşi afle programul competiţional, în urma ţintarului care urmează să fie stabilit la Bucureşti.

Totodată, roş-albii vor ști dacă vor juca în prima etapă pe teren propriu, sau asta se va întâmpla abia pe 10-11 august. Cum lucrările de la „Motorul” înaintează greu şi data finalizării este incertă, „oficialii” Bătrânei Doamne intenționează să omologheze terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic.

De altfel, pregătirile au demarat încă de la amicalul cu Elore Bekescsaba, când a fost instalată o tribună mai încăpătoare, urmând ca în zilele următoare capacitatea arenei să fie undeva în jur de 1000 de locuri. Mai trebuie îndeplinite și alte criterii, dar sunt șanse să se poată juca, bineînțeles provizoriu, o etapă sau chiar două pe „Banatul”. Asta până arena din Aradul Nou e gata să reprimească UTA.

Altfel, cei din conducerea clubului lucrează la greu, în aceste zile, la noile contracte. Dintre cei nou veniţi, au semnat până acum Benga, Vădrariu, Cubleşan, Alex Pop şi Matei, dar şi alţi jucători care au evoluat sezonul trecut în roşu-alb, patru la număr: portarul Bodea şi jucătorii de câmp Manea, Petra şi R.Iuga.

Facebook Comments