ARBITRUL ARADEAN OVIDIU HATEGAN AR PUTEA CONDUCE MECIURI LA CAMPIONATUL MONDIAL DIN 2018

by Sorin Haut

Arădeanul Ovidiu Hațegan ar putea conduce meciuri de la Cupa Mondială de fotbal 2018 din Rusia, după ce FIFA a anunțat lista preliminară a arbitrilor de centru, aflați în prima grupă valorică a UEFA, pentru această competiție, informează FRF.

Printre cei 24 de arbitri se află și Ovidiu Hațegan, care va participa în perioada 18 – 22 noiembrie la primul seminar organizat de FIFA la sediul din Zurich, dedicat arbitrilor aflați pe lista preliminară pentru CM 2018. Seminarul va consta în controale medicale, fizice, analize video și exerciții practice pe terenul de joc.

„Evident este o mare bucurie, o onoare să fiu inclus în grupul acesta. Este primul pas pe care l-am făcut în drumul spre atingerea țelurilor pe care mi le-am propus. Sper ca această oportunitate pe care o am să-mi deschidă drumul spre vârful arbitrajului european și mondial”, a declarat Ovidiu Hațegan pentru www.frf.ro.

Sursă: mediafax.ro

Facebook Comments