Aradul va găzdui, în premieră, Campionatul Naţional de seniori la volei pe plajă!

by Sorin Haut

Federaţia Română de Volei a făcut schimbări în calendarul naţional al voleiului pe plajă, iar veştile sunt cât se poate de bune pentru oraşul nostru. Aradului, prin CS Fan, club condus de Ştefan Gog, i-a fost atribuită organizarea în premieră, a finalelor Campionatului Național de seniori, în perioada 5-9 august. În aceste condiţii, se speră în susţinerea financiară din partea Centrului Cultural Județean, în cadrul sesiunii de proiecte de finanțare nerambursabilă. “Aradul se înscrie pe lista scurtă a orașelor gazdă pentru Campionatul Național de volei pe plajă pentru seniori, alături de Constanța și Oradea.

Ştefan Gog, CS Fan: „Va fi un adevărat spectacol!”

Va fi un adevărat spectacol, iar pentru reușită așteptăm alături de noi autoritățile locale și cât mai mulți sponsori.  Avem nevoie de aproximativ 40-50 de mii de lei pentru organizare. Încă nu am stabilit echipele, de miercuri încep să mă ocup de toate detaliile, atât de cele ce ţin de organizare cât şi de cele strict sportive”, ne-a declarat artizanul aducerii Naţionalelor la Arad, Ștefan Gog.  Medaliile naționale se vor acorda  pe cele două terenuri de volei din cadrul Fan Volley Beach Arena – Baza DJTS Arad.

Medaliile se vor împărţi la Volley Beach Arena

În condiţiile organizării Naţionalelor, ediţia din acest an a turneului-etapă Fan Tour Open Arad, programat pentru sfârşitul lui iulie, nu se va mai desfăşura. În toţi cei şapte ani de la înfiinţare, Fan Arad a urcat pe podiumul de premiere al întrecerii naţionale de volei pe plajă. Un alt club arădean cu medalii la nivel naţional este ProVolei, condus de profesorul Radu Sabău. Voleiul pe plajă este sport olimpic, iar Aradul reprezintă unul dintre cele mai importante centre din ţară.

 

 

Facebook Comments