ARADUL SE NUMARA SI IN ACEST AN PRINTRE ORASELE IN CARE TIRUL SPORTIV VA FI POPULARIZAT

by Sorin Haut

Federația Română de Tir Sportiv va derula, începând cu data de 20 octombrie, a doua ediție a proiectului de selecție, pregătire și competiții pentru copii și juniori mici intitulat „Viitorul olimpic de aur pentru tirul sportiv”, atât pentru disciplina pistol, cât și pentru pușcă. Proiectul face parte din programul „Pierre de Coubertin” finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului din venituri proprii și care s-a bucurat de un mare succes anul trecut, când sute de copii au fost selectați și legitimați la cluburile sportive pentru a practica un sport de performanță. Pentru Federația Română de Tir Sportiv, ediția precedentă s-a încheiat cu legitimarea a 112 copii, iar ținta pentru acest an este de 130 de copii care să fie incluși în grupele de performanță ale cluburilor cu secții de tir sportiv, precizează FRTS într-un comunicat.

Pentru disciplina pistol, în perioada 20-25 octombrie, au fost alese orașele Alexandria, Arad, Brașov și Iași, iar pentru pușcă în perioada 27 octombrie-1 noiembrie, București, Focșani, Oradea și Suceava, unde, în școlile selectate, se vor organiza concursuri de tir folosind arme similare celor de competiție, dar care trag cu un fascicol luminos într-o țintă care înregistrează precizia focului. Astfel, la selecție pot participa copii începând cu clasa a IV-a, coborând cu mult vârsta pentru practicarea tirului.

Micii pistolari, selectaţi de la Şcoala Generală numărul 5

La fel ca la ediţia precedentă, CSM Arad se numără printre cluburile cele mai importante din ţară implicate în acest proiect de popularizare a tirului. „Pentru acest an am ales Şcoala Generală nr.5, unde alături de Federaţia Română de Tir Sportiv, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi direcţiunea şcolii, desfăşurăm această acţiune în cadrul programului „Pierre de Coubertin”. Vom fi de luni până joi în sala de sport a şcolii respective, unde copii începând din clasele a IV-a până în a VIII-a se vor întrece în cadrul unui concurs cu simulatoare cu spot luminos. Este o invitaţie, nu doar pentru câştigători, ci pentru toţi copiii care doresc să practice tirul, să ni se alăture”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tir la CSM Arad, Gheorghe Pop. Cei mai buni şase copii din fiecare clasă se califică pentru faza finală, programată luni, 27 octombrie, în poligonul Sorin Babii.

Memorialul Eugen Roman, la poligonul din Arad

În altă ordine de idei, mâine cu începere de la ora 9, se desfăşoară în poligonul Sorin Babii din Arad o nouă ediţie a Memorialului Eugen Roman la tir. Vor participa în jur de 35 de sportivi de la CSM Arad şi CSU Oradea, urmând să se concureze la toate categoriile de vârstă, de la juniori 3 până la seniori. „Concursul este o repetiţie înaintea primei etape a Campionatului Naţional de aer comprimat, din perioada 7-9 noiembrie, dar şi pentru un concurs internaţional la Budapesta, la care vom participa şi noi”, mai spune Gheorghe Pop.

 

 

 

Facebook Comments