Aradul intră sub cod portocaliu de caniculă

by Dana B.

ANM a emis o nouă atenționare cod portocaliu de caniculă, începând din 2 august și până în ziua următoare. Se vor semnala un val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat.

Mâine, în zonele care vor fi afectate de cod portocaliu se va semnala întâi codul galben.

Apoi, miercuri și joi (2 și 3 august), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade.

 De asemenea, va fi valabilă și o atenționare cod galben de caniculă în cealaltă jumătate a țării. În nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade.

Valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.

Facebook Comments