Aradul intră sub Cod portocaliu de caniculă: până la 39 de grade și nopți tropicale

Aradul intră sub Cod portocaliu de caniculă: până la 39 de grade și nopți tropicale
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, valabil de sâmbătă, 1 august, ora 10:00, până duminică, 2 august, ora 10:00. Județul Arad se numără printre cele șase județe vizate de avertizare.
Alături de Arad, sub Cod portocaliu se află județele Timiș, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Meteorologii anunță că valul de căldură se va intensifica, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor ajunge la 37–39 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind estimate în Câmpia de Vest. Local, noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse, în general, între 20 și 24 de grade.
În același interval, 16 județe se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic. Avertizarea vizează județele Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Olt, precum și parțial județul Harghita.
În zonele aflate sub Cod galben, maximele vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar minimele nocturne vor coborî, în general, doar până la 18–22 de grade Celsius.