Aradul are un nou primar şi un nou viceprimar

by Andreea Radu

Călin Bibarţ este începând de vineri, 28 iunie 2019, primarul interimar al Municipiului Arad. În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal, Bibarţ a fost desemnat să ocupe fotoliul de primar până la alegerile locale din 2020, cu 16 voturi „pentru” din tot pe atâtea exprimate.

Mulţumesc colegilor consilieri din tot spectrul politic pentru votul acordat. Nu în ultimul rând,  le mulţumesc şi consilierilor care azi nu au putut fi prezenţi şi implicit nu au votat. Până la urmă în democraţie unanimităţile nici nu sună bine şi de multe ori ascund şi înţelegeri netransparente. Acum mulţi, mulţi ani Platon spunea: nu zidurile fac oraşul, ci oamenii. Şi aşa este. Noi trebuie să ne îndreptăm în primul rând spre oameni şi împreună cu ei să ne îngrijim de oraş, de cetate. Începând cu noi, cei din administraţia locală şi încheind cu cei din administraţia centrală, trebuie să înţelegem un lucru simplu: inteligenţa este un dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, dar amabilitatea este alegerea noastră şi nu costă nimic. În relaţia cu cetăţeanul, noi suntem obligaţi să fim amabili. Luaţi ca motto al mandatului meu amabilitatea şi bunăvoinţa.

Azi am preluat mandatul de la domnul Falcă şi vă asigur că mă voi strădui să obţin rezultate bune, astfel încât Aradul să aibe numai de câştigat. Sper, domnule Falcă, ca acum la final de mandat, să fiţi senin, zâmbitor şi mai ales să aveţi certitudinea sentimentului că în toţi aceşti ani aţi pus câteva cărămizi la edificiul nostru de suflet numit Arad. Cu Dumnezeu înainte! ”, a declarat noul primar al municipiului Arad, Călin Bibarţ, după numirea în funcţie.

Funcţia de primar a devenit vacantă după de Gheorghe Falcă a demisionat ca urmare a alegerii sale ca membru în Parlamentul European. Consilierii au luat act de demisia edilului Gheorghe Falcă şi de motivaţia acesteia în cadrul şedinţei extraordinare din 24 iunie 2019. Cu toate că pe ordinea de zi a şedinţei de azi, la punctul 11 se regăsea un Raportul privind starea economică, socială şi de mediu a municipiului Arad pe anul 2018,  fostul edil, actualmente europarlamentar a ales să vorbească mai mult despre Gheorghe Falcă.

Era pregătit un raport al Muncipiului Arad, dar în urmă cu două zile am avut o întâlnire cu aparatul din Primărie şi atunci am vorbit mai mult despre Gheorghe Falcă. În momentul în care am discutat mai mult cu oamenii în sală, mulţi mi-au spus, de ce nu-aţi povestit aceste lucruri mai devreme….Primul vot a venit în anul 2004 şi îi mulţumesc acestui oraş care m-a primit cu braţele deschise. După 10 ani de la venirea în Arad, să ajungi primar este o mare bucurie dar şi o imensă responsabilitate, dar era dovada că oraşul îşi dorea o schimbare. Ea s-a realizat în cei 15 ani de mandat”, a afirmat Gheorghe Falcă.

În urma vacantării funcţiei de viceprimar, Consiliul Local Municipal a hotărât delegarea consilierului Ionel Bulbuc pentru exercitarea atribuţiilor de viceprimar al municipiului.

„Acum 3 ani de zile când deveneam unul dintre cei 3 pentru Arad nu m-am gandit nicio clipă că voi ajunge în acest punct. Dar, atunci, ca şi acum am avut încredere în mine, în capacitatea mea de muncă şi în perseverenţa ce mă caracterizează atunci când sunt implicat sau mă implic în ceva.

Este o mare onoare pentru mine şi o mare responsabilitate  să fiu viceprimarul municipiului Arad.  Sunt sigur că alături de domnul primar Călin Bibarţ şi domnul viceprimar Levente Bognar vom continua cu succes ceea ce domnul Gheorghe Falcă a reuşit să facă în cei 15 ani de mandat la Primăria Municipiului Arad, dar va trebui să demarăm noi proiecte pentru a continua dezvoltarea acestui oraş.

Nu va fi facil, dar să nu uităm dragi colegi că suntem aici pentru a munci IMPREUNĂ! Va trebui să ne gândim la binele şi bunăstarea celor care ne-au acordat încrederea prin vot şi să fim motivaţi de faptul că…IUBIM ARADUL!”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Ionel Bulbuc.

 

Facebook Comments