ARĂDENII SUNT INVITAŢI PE MUREŞ, LA CANOTAJ ACADEMIC

by Sorin Haut

Iubitorii sporturilor nautice sunt invitaţi sâmbătă, 24 septembrie, orele 10, la un ultim regal, în acest an, pe Mureş. ACS Voinţa Arad, în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal Arad şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, organizează cea de a 66-a ediţie a concursului “Cupa Mureş” de canotaj academic. Concursul se va desfăşura pe Mureş, între podul Decebal şi podul pietonal, pe o distanţă de 500 de metri. Genul concursului este de city sprint, în bărci de dublu şi simplu, atât la masculin cât şi la feminin. Organizatorii aşteaptă înscrieri la adresa de mail: vointaarad@gmail. com sau la telefon: 0771 320 145.

Facebook Comments