Arădenii se vor putea bucura de primul aquapark, asemănător celor din Ungaria, mergând în… Timișoara

by Adrian Pavel

Vechiul ştrand UMT va deveni într-un viitor nu foarte îndepărtat istorie. Dacă proiectul de modernizare şi extindere primeşte avizele necesare, bănăţenii vor avea în oraş ceea ce acum caută la Szeged sau Mako, în ţara vecină, scrie adevarul.ro.

Modernizarea ştrandului UMT a trecut deja de primul pas, locaţia beneficiind de un „upgrade” şi oferind acum şi servicii de spa, cu nămol de la Techirgiol şi masaj, pe lângă binecunoscuta apă termală. Autorităţile locale au anunţat demararea celei de-a doua etape, etapa elaborării propunerilor Planului Urbanistic Zonal şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent, de informare şi consultare a publicului cu privire la documentaţia proiectului.

Intenţia Prompt SA, acţionarul majoritar de la Uzinele Mecanice Timişoara, este să construiască pe locul fostului stadion de pe strada Avram Imbroane, nr. 56, un Aquapark în adevăratul sens al cuvântului, care să cuprindă şi actualul ştrand. Pe terenul pe care acum nu se mai joacă nici fotbal nici rugby şi pe spaţiile învecinate ar urma să se construiască un hotel, piscină acoperită şi altele, astfel încât zona să devină, aşa cum spune anunţul privind Planul Urbanistic Zonal, un adevărat „Parc de agrement, sport şi servicii hoteliere”. Însă până la momentul în care timişorenii vor renunţa la drumurile în Ungaria, proiectul mai are de străbătut un lung drum birocratic.

Citeste mai mult: /adevarul.ro

Facebook Comments