Arădenii îngheață în tramvaie, pe ruta Arad – Ghioroc

by Florian Popa

Călătorii care circulă cu tramvaiul pe linia interurbană Arad-Ghioroc, ce leagă şase localităţi, sunt indignaţi de condiţiile pe care le au de o săptămână, cu temperaturi negative în vagoane, ei fiind nevoiţi să se acopere cu pături, să îşi pună perne pe scaune, să poarte fulare şi căciuli, pentru a rezista călătoriei care durează peste o oră, conform news.ro. Conducerea Companiei de Transport Public Arad recuoaşte situaţia, susţinând că cele patru aeroterme din vagoane nu fac faţă gerului.

Miercuri dimineaţă, tramvaiul a plecat din staţia Ghioroc la ora 05,10, în prima cursă spre Arad, cu zeci de muncitori. Pe traseu, în celelalte staţii, au mai urcat zeci de călători, în total fiind peste 120 de oameni în vagoanele cu temperaturi negative şi cu ferestre care îngheţau în mers, pe interior.

Oamenii, ştiind deja condiţiile grele pe care trebuie să le suporte în această călătorie, şi-au adus de acasă pături pentru a se acoperi, dar şi perne pentru a le aşeza pe scaune, care sunt prea reci. Călătorii, inclusiv vatmanul, s-au îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine groase, cu fulare, mănuşi şi călciuli. Altfel ar fi fost greu să suporte parcurgerea celor 25 de kilometri în o oră şi 20 de minute.

”Puteţi observa că ne ies aburi pe gură când vorbim, iar de la atâţia călători ferestrele se abursesc imediat şi îngheaţă din cauza condensului format. Dacă afară sunt acum minus 11 grade, aici probabil că sunt minus 10. Nu cred că e mai cald”, s-a plâns o femeie din localitatea Sâmbăteni, conform news.ro.

”Cred că nici în trenuri nu sunt condiţii atât de rele. Dacă ar fi o călătorie mai scurtă, de câteva minute, ar putea fi suportabil, dar stăm în frig mai bine de o oră”, a spus un bărbat.

Călătorii spun că plătesc un abonament lunar de aproximativ 140 de lei, iar în schimb riscă se se îmbolnăvească.

”Dacă dăm 140 de lei pe abonament, iar apoi mai dăm 200 de lei pe medicamente să ne tratăm, pentru ce mai muncim? Că din salariu nu ne rămâne prea mult”, s-a plâns o altă femeie.

Oamenii mai reclamă starea vagoanelor, care au scaune rupte şi sunt murdare.

”Uneori îţi e greaţă să te aşezi pe scaun, că e murdar. Cred că nu au fost spălate de multă vreme. Geamurile sunt şi ele murdare, iar pe jos e noroi chiar de la prima cursă”, a spus un călător.

Facebook Comments