Arădeanul Vlad Petrean este campion național de lupte, la categoria sub 17 ani

Arădeanul Vlad Petrean este campion național de lupte, la categoria sub 17 ani
Rezultat excelent pentru luptele arădene, care urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Naționalele individuale U17. În Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, din Călărași, Vlad Petrean a devenit noul campion național în cadrul categoriei 110 kilograme. Petrean este antrenat la CSȘ Gloria Arad de Ovidiu Burghelea, Răzvan Codrean și Ioan Coste, este component al lotului național și elev al Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad. Altfel, David Sodar și George Anca au participat, la Târgu Mureș, la turneul de calificare al Campionatului Național individual de juniori IV. Ambii sportivi de la CSȘ Gloria Arad și-au îndeplinit obiectivul și vor avea ocazia să se bată și ei pentru medalii.