Arădeanul Luca Joldea a câștigat proba de pistol a juniorilor, la Openul Ungariei!

by Sorin Haut

Pistolarul Luca Joldea, legitimat la CSM Arad, încheie cu brio anul pe plan internațional. Elevul lui Gheorghe Pop a câștigat în acest sfârșit de săptămână proba de pistol a juniorilor, la a 18-a ediție a puternicului Open de tir al Ungariei, competiție desfășurată la Budapesta. Cu aproape 30 de sportivi la start, Luca s-a impus în calificări, cu 572 de puncte, devansându-i pe spaniolul Lucas Sanchez, 571 de puncte și favoritul gazdelor, maghiarul Karoly Akos Nagy, 568 de puncte. În finala de 8, arădeanul a tras din nou foarte bine, 247 de puncte, peste maghiarii Mate Redecsi, 245,6 de puncte și Balint Nagy, 245,1 și a cucerit medalia de aur.

Așadar, un nou rezultat notabil pentru Luca Joldea, care vă reamintim că este medaliat cu argint european la Grand Prix-ul de juniori în proba de pistol liber, 50 de metri, la Europenele de glonț de la Wroclaw (Polonia). La Campionatul Mondial din acest an, pistolarul CSM-ului a ocupat un onorabil loc 15 din peste 60 de participanți în proba juniorilor, cu 573 de puncte.

Luca este multiplu campion și medaliat, dar și recordmen național, iar în primăvara acestui an a concurat și la Campionatele Europene, unde a tras în proba de aer comprimat a juniorilor, clasându-se pe locul 12, cu 565 de puncte.

 

Facebook Comments