Arădeanul Filip Magold reprezintă România la şah online

by Rusu Flavius

Cei mai valoroși juniori din țară reprezintă România în meciurile de șah online care se dispută în această perioadă de pandemie de COVID-19. Printre tricolori îl regăsim şi pe arădeanul Filip Magold, legitimat la Şah Club Vados, preşedinte Alin Câmpeanu. Prima confruntare online rezervată juniorilor, cu caracter oficial, a avut loc între selecționatele României și Poloniei, la câte 5 mese pe fiecare categorie de vârstă și gen.

Echipa de junioare a României a câștigat cu 21-19, iar echipa de juniori s-a impus cu 21,5-18,5, Filip Magold aducându-și și el contribuția la succes. După un meci revanșă împotriva Poloniei, în care la „rapide” juniorii tricolori au câștigat per total cu 47-33, dar la blitzuri juniorii polonezi au dominat, 92,5-67,5, a urmat un nou meci-test, de data aceasta împotriva juniorilor din Republica Moldova.

La categoria Under 12 a participat și arădeanul Filip Magold. România a învins categoric Republica Moldova, cu scorul general de 93,5-41,5 puncte.

 

Facebook Comments