Arădeanul Dennis Man, tot pe sec şi după al treilea meci la Parma

by Sorin Haut

În etapa cu numărul 22 din Serie A, Parma s-a deplasat la Hellas Verona pentru a a încerca să pună punct seriei negre parcă interminabile. Echipa românilor Valentin Mihăilă și Dennis Man a pierdut însă pe stadionul Bentegodi cu 2-1, deși a deschis scorul după numai opt minute prin  Kucka, din penalty. Autogolul lui Grassi, de peste cinci minute și reușita cu capul a lui Barak, din partea a doua, au adus trei puncte gazdelor. Mihăilă a fost aruncat în luptă în ultimele 25 de minute, dar arădeanului Man i s-au dat doar vreo şapte minute credit, cu tot cu prelungiri. Fostul atacant al celor de la UTA şi FCSB a fost introdus pe teren de abia în minutul 88. În cel de-al treilea minut de prelungire din cele cinci dictate de arbitri, cel mai scump transfer din istoria Ligii 1 a fost aproape de un prim assist în Peninsulă.

Man are deja trei meciuri, dar nu a adunat o oră pe teren

I-a pus mingea pe cap lui Zirkzee, cu o centrare cu piciorul drept, dar olandezul a reluat peste poartă din centrul careului, dintr-o poziţie foarte bună. Așadar, Man bifează al treilea meci în tricoul „brânzarilor”, el mai jucând cu Napoli şi Bologna, dar în total nu a adunat nici o oră pe teren, mai exact 58 de minute. AC Parma rămâne pe locul 19, penultimul, în clasamentul primei ligi din Italia, cu doar 13 puncte obținute în cele 22 de etape disputate până acum.

Facebook Comments