Reușita de trei puncte a liderului din Serie B a venit în penultimul minut, când Del Prato a înscris cu o lovitură de cap. Gazdele au ratat și un penalty obținut de Mihăilă în finalul primei reprize, prin Benedyczak. Dennis Man a fost integralist pentru echipa lui Fabio Pecchia, notat cu 7,7, iar la final a fost desemnat MVP-ul partidei.
Fotbalistul crescut de UTA a ajuns la 13 goluri stagionale în tricoul Parmei, mai având și 6 „assisturi”. Parma are 62 de puncte acumulate și este lider detașat în Serie B. Pe 2 este Cremonese, cu 53 de puncte, în timp ce pe poziția a treia, prima de baraj, se află Como, cu 52 de puncte, ambele echipe cu câte un meci mai puțin jucat.