Arădeanul Bogdan David, bronz la Mondialul de şah şcolar

by Sorin Haut

Zilele trecute a luat sfârșit la Sochi (Rusia) Campionatul Mondial de Șah Școlar. România a obținut o singură medalie, bronz la U13 prin arădeanul Bogdan David Emanuel, legitimat la clubul de șah Vados. Bogdan a terminat turneul cu 6,5 puncte din 9 runde, confirmându-și astfel încă o dată valoarea, după ce în urmă cu doar câteva luni obținuse medalia de argint la Campionatul Uniunii Europene de la Kouty nad Desnou (Cehia) la U14. Aradul a mai fost reprezentat la această competiție de încă doi jucători, Flavia Sida (6 ani) și Răzvan Buzuriu (7 ani), ambii legitimați la clubul Vados, ei participând la categoria 7 ani. Aflați la prima experiență internațională, ei au avut o comportare meritorie, Flavia terminând cu 5 puncte pe locul 13, iar Răzvan cu 4,5 puncte pe locul 32. De asemenea la categoria U17, Victor Văsieșiu (dublă legitimare CSS1 Târgu Mures/Sah Club Vados Arad) a terminat competiția pe locul 10 cu 4 puncte.

Începe campionatul judeţean

Altfel, ediția 2016 a Campionatului județean de Șah se va desfășura între 15 si 18 decembrie la clubul Vados din Arad, Bd. Revoluției nr. 29, ap. 11. Pot să participe toți jucătorii legitimați cu domiciliul in județul Arad sau care sunt legitimați la unul din cluburile arădene. Campionatul va fi omologat de către Federația Internațională de Șah și de Federația Română de Șah și va conta pentru calculul Elo și CIV. Se vor juca 7 runde sistem elvețian la timpul de joc de 90 minute + 30 secunde/mutare, prima rundă urmând a începe joi de la ora 16,30, turneul terminându-se duminică când ultima rundă e programată de la ora 14,00. Se vor acorda premii primilor trei clasați in clasamentul general plus premii speciale pentru cei mai bine clasati jucători cu elo 1701-1900, 1451-1700, 1200-1450 și sub 1200 precum și pentru cea mai bine clasată jucătoare.

 

Facebook Comments