Arădeanul Adrian Budurean înfruntă COVID-19 în Marea Britanie!

by Sorin Haut

Adrian Budurean, fostul antrenor de succes al echipelor arădene de baschet West Petrom şi BC ICIM, este plecat de ani buni în Marea Britanie, acolo unde însă nu a uitat de marea sa iubire, sportul. După ce s-a aflat la cârma selecţionatei de canoe polo (n.n. sport care în curând ar putea deveni olimpic) a Marii Britanii, cu care a obţinut rezultate foarte bune, arădeanul pregăteşte acum echipe juvenile de baschet, Maidstone Warriors şi Tonbridge School Academy (foto), colegiu de top în Marea Britanie. Altfel, epidemia de coronavirus face ravagii şi în rândul britanicilor, cu 335 de morţi si 6.650 de persoane contaminte în Regatul Unit, potrivit unui bilanţ oficial publicat aseară. În aceste condiţii, premierul britanic Boris Johnson, a decretat luni izolarea la domiciliu a populaţiei din Regatul Unit pentru cel puţin trei săptămâni cu scopul de a opri răspândirea pandemiei. În cadrul acestei măsuri, care se aplică de luni seara, britanicii vor fi autorizaţi să-şi părăsească locuinţa doar în cazuri foarte limitate, de strictă necessitate. Adunările cu mai mult de două persoane sunt interzise, iar magazinele care nu vând produse de primă necesitate, precum şi lăcaşurile de cult vor fi închise publicului.

Măsuri dure, de aseară şi pentru britanici

Adi Budurean, care locuieşte în Ticehurst, în East Sussex, la 40 de mile de Londra, iar pe lângă baschet mai desfăşoară diferite activităţi şi la Spitalul Priory, ne-a descris cum decurge viaţa pe pământ britanic, în aceste vremuri grele de pandemie de Covid-19: “Oricum, încă înaintea deciziei de aseară era şi la noi stricteţe, s-au închis de săptămâna trecută şcolile, de asemenea s-a sistat orice activitate sportivă, evident şi baschetul. Restaurantele şi puburile nu mai funcţionau nici ele. Totuşi, până acum se aduna destul de multă lume în aer liber, iar unele magazine sunt luate şi aici cu asalt. Este o situaţie tristă, de criză, care nu ştim cât va mai dura.”

“Plănuiam să fac sărbătorile acasă”

Arădeanul plănuia să se întoarcă acasă la sfârşit de martie, iar sărbătorile urma să şi le facă la Arad, doar că pandemia de coronavirus i-a schimbat şi lui planurile: “Trebuia să mă întorc acasă în câteva zile, urma să stau la Arad şi de Paşte, dar din păcate acum nu mai pot zbura. Aveam luate şi bilete de avion. Viaţa îţi rezervă multe surprize şi trebuie să ne adaptăm. Sper să ne revedem cu bine, să fim sănătoşi şi să ne putem bucura din nou de tot ce e mai frumos în lume”, mai spune Budurean.

 

 

Facebook Comments