Arădeanca Maya Madar este dublu medaliată cu bronz la Openul de tenis de masă al Croației (FOTO)

by Sorin Haut

Jucătoarea de tenis de masă legitimată la CS Municipal Arad a obținut în weekend primele medalii ale anului, la Openul Croației de la Osijek, parte a European Youth Series. Maya Madar (foto, prima dreapta) a luat bronzul cu echipa mixtă U15 a României, alături de Patricia Stoica, David Toro și Raul Creucu, dar și în proba de dublu, cu Patricia Stoica, cele două avansând până în semifinale. Penultimul act a fost cedat la limită contra perechii Renata Shypsha/Eloisa Barreda (Spania), scor 2-3 (11-7, 9-11, 11-7, 6-11, 6-11). În optimi și sferturi, Madar și Stoica, vicecampioană în proba de simplu, au trecut cu 3-1 la seturi de polonezele Kulczycka și Pulecka și cu 3-0 de tandemul Holubova (Cehia)/ Sudzum (Serbia).

Maya a urcat pe podium în probele de dublu și echipe

La echipe, naționala mixtă sub 15 ani a trecut cu 5-4 în optimi de Slovenia și cu 5-1 în sferturi de Muntenegru/Anglia, cu un punct adus de Madar. În semifinale, tricolorii aveau să cedeze în fața Poloniei, 2-5. La simplu, Madar a avansat până în optimi de finală, când a cedat cu 0-3 în fața ibericei Renata Shypsha. Arădeanca CSM-ului obținuse două victorii pe tabloul principal, 3-0 la seturi cu suedeza Alicia Enbom, în primul tur și 3-2 cu austriaca Vanessa Tang, în 16-mi de finală. Maya Madar este pregătită la club de antrenorii Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof.

Facebook Comments