Arădeanca Denise Bejan este campioană națională la pentathlon și la categoria sub 18 ani!

by Sorin Haut

Denise Nicole Bejan s-a numărat printre performerele Campionatului Național de Probe Combinate. În sala „Ioan Soter“, de la București, atleta din Arad a devenit în weekend, pentru al treilea an consecutiv, campioană națională la pentathlon, de data aceasta la categoria de vârstă U18. În vârstă de 16 ani, noua senzație a atletismului arădean a câștigat toate cele cinci probe ale pentatlonului și anume: 60 de metri garduri (9,14 secunde), săritura în înălțime (1, 49 metri), aruncarea bilei de 3 kilograme (10, 69 metri), săritura în lungime (5,05 metri) și 800 de metri (2 minute, 37 de secunde și 73 de sutimi). Arădeanca legitimată din vara anului trecut la CSM Lugoj a acumulat 3238 de puncte și le-a devansat pe Diana Țiu (Rapid București – 2587 de puncte) și Luiza Iordache (CSȘ București – 2321 de puncte).

Denise Nicole Bejan este elevă a Colegiului Particular „Vasile Goldiș“ din Arad și a fost descoperită de profesorul Olivia Brosovszki, sub comanda căreia s-a încununat și campioană națională de junioare la tetrathlon. Anul trecut, talentata atletă a fost pregătită de Gabriel Gui și Liliana Năstase și a activat la CS Universitatea Arad. Din vară, arădeanca a trecut la CSM Lugoj, sub comanda lui Adrian Vrudnik. Din ianuarie, Bejan s-a pregătit la un club de atletism din Torino (Italia).

Facebook Comments