O femeie în vârstă de 53 de ani a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, fiind acuzată că ar fi ucis opt câini și ar fi supus altor 95 de animale unor suferințe fizice și psihice, prin înfometare, lipsirea de apă și condiții necorespunzătoare de adăpost.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Judecătoria Arad a fost sesizată în data de 20 august 2026, prin rechizitoriul întocmit de procurorul de caz. Inculpata D.C.G., în vârstă de 53 de ani, este cercetată în continuare sub măsura controlului judiciar.
Femeia este acuzată de două infracțiuni de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, în formă continuată, precum și de două infracțiuni de schingiuirea animalelor, tot în formă continuată.
Procurorii susțin că, în perioada 10 februarie – 18 martie 2026, la o locație din Mâsca, județul Arad, femeia, în calitate de deținător de câini, ar fi ucis cinci exemplare canine prin lipsirea de apă, hrană și alte mijloace necesare subzistenței și igienei.
În aceeași perioadă, la un imobil din Mâsca, inculpata ar fi schingiuit alte 40 de exemplare canine. Potrivit anchetatorilor, animalele ar fi fost ținute în condiții necorespunzătoare, fiind înfometate și private de apă și de adăpost corespunzător. În urma verificărilor ar fi fost constatate urme vizibile de inaniție, animalele suferind, potrivit procurorilor, atât fizic, cât și psihic.
Anchetatorii susțin că situația ar fi fost similară și la o locație din Gurba. În perioada 10 februarie – 20 martie 2026, femeia ar fi ucis fără drept trei câini, prin lipsirea acestora de apă, hrană și alte mijloace de subzistență și igienă.
Tot la Gurba, inculpata ar fi ținut și schingiuit 55 de câini, în mod sistematic, prin lipsirea de apă și hrană și prin asigurarea unor condiții necorespunzătoare de subzistență și igienă. Potrivit procurorilor, animalele ar fi fost supuse unor suferințe fizice și psihice inutile.
În total, acuzațiile vizează moartea a opt câini și acte de schingiuire asupra altor 95 de exemplare canine.
Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Arad.
Precizările Parchetului
Procurorii subliniază că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței, fără a putea înlătura principiul prezumției de nevinovăție. Stabilirea vinovăției și a răspunderii penale îi revine instanței de judecată.
Arădeancă de 53 de ani, trimisă în judecată după ce ar fi ucis opt câini și ar fi schingiuit alte 95 de animale