ARADEANCA DANIELA DODEAN RAMANE IN TOP 50 MONDIAL

by Sorin Haut

Jucătoarea arădeană de tenis de masă, Daniela Dodean-Monteiro, rămâne între primele 50 de jucătoare ale lumii. În clasamentul pe luna septembrie, Dodean ocupă locul 47 în lume, cu 2453 puncte, fiind a doua româncă în ierarhia mondială, după Elizabeta Samara, care a urcat până pe locul 13. O altă jucătoare de la CSM Arad, Bernadett Balint, aflată abia în primul an de seniorat, ocupă poziţia a 172-a în lume. Daniela Dodean nu a mai forţat în ultima perioadă, fiind în recuperare după operaţia suferită în primăvară la genunchi. Jucătoarea CSM-ului îşi doreşte să poată fi aptă pentru Campionatele Europene pe echipe de la Lisabona, care încep pe 24 septembrie.

În altă ordine de idei, echipa Danei, SVNO Strock, campioană a Austriei, a debutat cu înfrângere în grupa A din noul sezon al Ligii Campionilor. Marea favorită la titlul continental, Fenerbahce Istanbul, s-a impus cu 3-0 la general într-un meci disputat în prima etapă din faza grupelor. Pentru turcoaice a punctat Samara, 3-1 cu Dora Madarasz, în vreme ce Dodean nu a jucat în acest meci. Următorul meci al echipei austriece va avea loc în 3 octombrie, în deplasare la Szekszard (Ungaria).

Facebook Comments