Circulația rutieră se desfășoară luni dimineața în condiții de iarnă pe drumurile din 19 județe ale țării, inclusiv în județul Arad, unde carosabilul este parțial acoperit cu zăpadă, potrivit informării transmise de Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române.
Conform autorităților, din cauza precipitațiilor abundente, pe DN 1, între kilometrii 102 și 138, pe sectorul cuprins între localitatea Nistorești, județul Prahova, și limita cu județul Brașov, circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricționată temporar. Măsura a fost luată pentru a permite intervenția utilajelor de deszăpezire.
La nivel național, sunt semnalate ninsori în județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea. În aceste zone, se circulă în general pe un carosabil parțial acoperit cu zăpadă.
În sudul și sud-estul țării, precipitațiile sunt sub formă de ploaie, iar carosabilul este umed. Pe autostrada A1 București–Pitești, între kilometrii 130 și 148, precum și pe autostrada A1 Sibiu–Deva, între kilometrii 225 și 316, se înregistrează ninsoare, traficul fiind redus. Pe autostrăzile A2 București–Constanța și A3 București–Ploiești plouă, însă vizibilitatea este bună.
Poliția rutieră reamintește că deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este permisă doar autovehiculelor echipate cu anvelope de iarnă. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să asigure o bună vizibilitate prin curățarea completă a parbrizului, lunetei și geamurilor laterale.
„Circulați cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu pătrundeți pe drumuri închise circulației rutiere”, este mesajul transmis de polițiștii rutieri către participanții la trafic.