Arad: Marş al motocicliştilor pentru susţinerea campaniei de vaccinare anti-COVID-19

by Andreea Radu

Zeci de motociclişti au participat, joi seară, la un marş pe străzile municipiului Arad, pentru a-şi arăta susţinerea pentru campania de vaccinare anti-COVID-19, iar la final participanţii au mers la centrul de vaccinare drive-thru, unde cei care nu erau deja imunizaţi au primit prima doză de ser Pfizer, scrie agerpres.ro.
Acţiunea a fost organizată de Clubul Motocicliştilor MC Burnout Arad, care a fost susţinut de Prefectură, Primăria Arad şi Direcţia de Sănătate Publică.
Peste 50 de motociclişti s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, de unde au pornit în marş pe principalele artere rutiere din oraş, pentru a promova campania de imunizare prin vaccinare „De drag pentru Arad”, începută de administraţia municipală.
„Dacă va scădea numărul de cazuri, scăpăm de restricţii. Acesta este mesajul pe care dorim să îl transmitem: dacă vrem să terminăm cu pandemia, trebuie să ne vaccinăm. Noi vrem să ne întoarcem la viaţa de dinainte şi singura soluţie este prin vaccinare în masă. Colegii noştri din club au fost foarte încântaţi de ideea marşului, pentru că toţi am pierdut prieteni, membri de familie, ne-am săturat, vrem să oprim răspândirea acestei boli”, a declarat unul dintre motocicliştii participanţi, Lehel Pal.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a spus că acţiunea este debutul unei „campanii de promovare a vaccinării”.
„Este impresionant ce au făcut aceşti motociclişti pentru comunitate, sunt un exemplu de ceea ce pot face asociaţiile civice alături de instituţiile publice. Mesajul vaccinării trebuie să ajungă la cetăţean pe orice cale posibilă”, a spus Horea Timiş.
După marşul prin oraş, motocicliştii s-au aşezat la rând în faţa centrului de vaccinare drive-thru deschis în parcarea hipermarket-ului Remarkt. Cei mai mulţi dintre ei au ales să le fie administrată prima doză de vaccin, în timp ce motocicliştii care erau deja vaccinaţi au stat pe margine şi şi-au încurajat colegii.
Miercuri, Primăria Arad a deschis primul centru de vaccinare de tip drive-thru din judeţ, care are disponibile peste 200 de locuri pe zi pentru administrarea serului de la Pfizer fără programare, însă autorităţile spun că vor creşte capacitatea dacă există interes.
Vaccinarea direct din maşină se poate face zilnic între orele 8,00 şi 20,00.
De la începutul campaniei de imunizare, 65.123 de persoane din judeţul Arad au primit o primă doză de vaccin, iar 38.845 de persoane au primit şi a doua doză, conform datelor furnizate, joi, de Nucleul Judeţean de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare Arad.

Facebook Comments