Aproximativ 96.500 de persoane au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

by Cristian Dobre

Aproximativ 96.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 38.000 de mijloace de transport (dintre care 14.200 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează miercuri IGPF.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 47.300 de persoane cu 18.100 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 49.200 de persoane cu 19.900 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 43.400 de persoane şi 21.500 de mijloace de transport (6.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 18.200 de persoane cu 9.400 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 48 de fapte ilegale (26 de infracţiuni şi 22 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 12.300 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 26.200 de lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 25 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 12 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments