Aproape 70% dintre români cred că deciziile CCR din ultimii ani au fost influențate politic

by Andreea Radu

Aproape 70% dintre români cred că deciziile Curții Constituționale din ultimii ani au fost mai degrabă influențate politic, relevă un sondaj realizat de Flash Data. Potrivit cercetării, 69% dintre respondenți cred că deciziile CCR din ultimii ani au fost mai degrabă influențate politic, iar 19% consideră că au fost mai degrabă ”corecte” și ”echilibrate”. La această întrebare 12% au indicat că nu pot evalua cum au fost deciziile CCR din ultimii ani.
De asemenea, 46% dintre români evaluează acțiunea CCR de a anula alegerile din 2024 drept ”o acțiune nejustificată care subminează democrația”, 41% cred că a fost ”o acțiune necesară pentru a asigura corectitudinea procesului electoral”, 9% o cataloghează ca o ”decizie controversată care poate crea instabilitate politică”, iar 4% nu au o opinie în acest caz.
Întrebați în ce măsură sunt de acord cu afirmațiile conform cărora campania lui Călin Georgescu a beneficiat de sprijin extern și de strategii de dezinformare pe rețelele sociale, 30% dintre români au răspuns că sunt în total dezacord, 27% – total de acord, 13% – în dezacord, 11% – parțial de acord, iar 19% nu au o opinie.
Respondenții au fost chestionați și dacă este bine ca instituțiile statului să îi permită lui Călin Georgescu să candideze la următoarele alegeri prezidențiale. 39% dintre români au răspuns că este foarte bine, 37% că este foarte rău, 15% – bine și 9% – rău.
În actualul context internațional, 47% dintre români aleg o mai mare apropiere de Uniunea Europeană, 43% – o mai mare apropiere de SUA, iar 10% nu știu sau nu răspund în privința celor două opțiuni.
Sondajul a fost realizat de Flash Data la nivel național, în perioada 14 – 16 februarie, pe un eșantion de 7.500 de respondenți. Validarea eșantionului s-a realizat după datele AEP privind prezența la vot, la alegerile prezidențiale din 2024. Metoda de culegere a datelor a fost chestionarul aplicat online cu targetare pe locație, vârstă, urban/rural, scrie agerpres.ro.

Facebook Comments